Cei cinci candidaţi la preşedinţia Partidului Conservator britanic şi, implicit, la funcţia de prim-ministru al Regatului Unit s-au contrat pe diverse subiecte în dezbaterea televizată organizată duminică seară, în ajunul unei noi runde a scrutinului intern, relatează luni DPA, scrie AGERPRES.
Candidaţii rămaşi în cursă după primele două tururi, desfăşurate săptămâna trecută, sunt Rishi Sunak, Penny Mordaunt, Liz Truss, Kemi Badenoch şi Tom Tugendhat.
Fostul ministru de finanţe Rishi Sunak, care a obţinut cele mai multe voturi în ambele tururi de scrutin desfăşurate până acum, a avut mai multe schimburi de replici contondente pe subiecte economice cu fostul ministru al apărării Penny Mordaunt şi cu actuala şefă a diplomaţiei Liz Truss.
În acelaşi timp, fostul ministru al egalităţii Kemi Badenoch şi deputatul Tom Tugendhat - care s-au plasat pe locurile patru şi cinci în precedentul tur de scrutin şi luptă pentru a evita eliminarea - au discutat în contradictoriu în legătură cu experienţa celuilalt.
În pofida faptului că la referendumul din 2016 a votat pentru rămânerea Regatului Unit în interiorul Uniunii Europene, şefa diplomaţiei Liz Truss este sprijinită de mulţi susţinători ai Brexitului.
Truss a deschis dezbaterea destul de agresiv, criticându-l pe Rishi Sunak pentru faptul că a adus taxele la cel mai ridicat nivel din ultimii 70 de ani, ceea ce în opinia sa a afectat redresarea economică.
Sunak a ripostat, acuzând-o pe Liz Truss de promovează ''gândirea economică ceva-pentru-nimic''. ''Acesta nu este conservatorism. Este socialism'', a spus el.
De asemenea, Rishi Sunak a apreciat că planul lui Penny Mordaunt de a relaxa regulile fiscale şi de a ''pune facturile de zi cu zi pe cardul de credit al ţării este nu doar greşit, ci şi periculos''.
''Nici măcar Jeremy Corbyn (fostul lider al Partidului Laburist britanic în perioada 2015-2020, n.red.) nu a mers atât de departe'', a subliniat el.
În urma voturilor succesive, care ar trebui să se încheie înainte de 22 iulie, la fiecare rundă va fi eliminat cel puţin câte un candidat - sunt de asemenea eliminaţi toţi cei care obţin sub 30 de voturi - până când rămân doi finalişti, iar câştigătorul va fi cunoscut pe 5 septembrie în urma unui vot la care vor participa toţi membrii partidului.
Bătaie pe fotoliul lui Johnson: Candidaţii la şefia Partidului Conservator s-au contrat pe diverse subiecte. Liz Truss a deschis dezbaterea destul de agresiv
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
0

149
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
149

1.618
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.618

869
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
869

1.194
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.194

1.164
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.164

615
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
615

1.527
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.527

96
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
96

3.484
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.484

4.143
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.143

3.279
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.279

106
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
106

















Comentează