Bărbatul dispărut joi după-amiază, când se afla cu prietenii la pescuit, la Băile Tuşnad, fiind căutat de echipaje de intervenţie timp de mai multe ore, a fost găsit de poliţişti la domiciliul său, în judeţul Bacău, unde a plecat fără să anunţe pe cineva, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, potrivit Agerpres.
Reprezentantul IPJ a afirmat pentru AGERPRES că bărbatul, de 65 de ani, este din comuna Agăş, judeţul Bacău şi se afla la Băile Tuşnad împreună cu trei prieteni, cu care venise să pescuiască pe malul Oltului. La un moment dat, el nu a mai fost văzut de prietenii săi, care au început să îl caute, fără succes.
La câteva ore de la dispariţie, aceştia au sunat la numărul de urgenţă 112 şi mai multe echipe mixte de poliţişti, pompieri, salvamontişti şi jandarmi au pornit în căutarea bărbatului. Misiunea a fost îngreunată de faptul că era întuneric, iar în zonă umblau urşi, echipele fiind retrase de pe teren în jurul orei 22.00.
Gheorghe Filip a declarat că, în urma verificărilor, bărbatul a fost găsit la domiciliul său din comuna Agăş, unde a plecat fără să anunţe pe cineva.
"Urmează să clarificăm motivele şi împrejurările în care el s-a întors la domiciliu. Am luat legătura cu colegii de la postul de poliţie Agăş, care s-au deplasat la faţa locului pentru a confirma prezenţa la domiciliu şi pentru a stabili împrejurările în care bărbatul a plecat de la Băile Tuşnad, fără să comunice cu prietenii lui" , a declarat reprezentantul IPJ Harghita.
Bărbatul dispărut joi, când se afla la pescuit, a fost găsit la domiciliu
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

89
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
89

408
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
408

538
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
538

4.622
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
4.622

1.189
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.189

1.406
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.406

22
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
22

19
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
19

20
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
20

1.730
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.730

1.073
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.073

4.097
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.097

45
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
45

















Comentează