Poliţia din Canada a arestat joi dimineaţa un bărbat înarmat care pătrunsese într-o zonă exclusivă a capitalei Ottawa unde locuieşte şi premierul Justin Trudeau. Acesta nu se afla acasă în momentul incidentului, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Trudeau şi familia sa locuiesc într-o vilă în complexul guvernamental Rideau Hall, unde îşi are reşedinţa şi guvernatoarea generală a Canadei, Julie Payette, construit pe un teren de 0.35 kmp într-o zonă împădurită în afara centrului capitalei.
"În jurul orei 06.40 dimineaţa (10.40 GMT), un bărbat înarmat a reuşit să pătrundă în perimetru... Premierul şi guvernatorul general nu erau prezenţi în momentul incidentului", a precizat pe Twitter poliţia canadiană.
Intrusul a fost arestat fără a opune rezistenţă şi în prezent este interogat, urmând probabil să fie pus sub acuzare.
Un purtător de cuvânt al lui Trudeau a confirmat că premierul nu se afla în locuinţă în acel moment. Justin Trudeau, care este căsătorit şi are trei copii, dispune şi de o reşedinţă de vară la circa 35 km nord-vest de Ottawa.
Spre deosebire de SUA, unde patru preşedinţi au fost asasinaţi din 1865 încoace, în Canada aproape că nu există antecedente serioase de violenţă politică. Singura excepţie a fost înregistrată în 1970, când un grup radical care milita pentru independenţa Quebecului l-a răpit şi asasinat pe vicepremierul acestei provincii.
În octombrie anul trecut, Justin Trudeau a purtat o vestă antiglonţ la un miting electoral, după ce oficialii responsabili cu securitatea au detectat o ameninţare.
Bărbat înarmat, arestat în apropiere de locuinţa lui Justin Trudeau din Ottawa
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

97
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
97

1.241
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.241

721
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
721

1.056
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.056

1.067
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.067

609
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
609

1.477
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.477

93
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
93

3.428
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.428

4.091
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.091

3.238
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.238

102
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
102

5.019
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
5.019

















Comentează