Rusia l-a invitat pe preşedintele american Barack Obama, alături de alţi şefi de stat, să asiste pe 9 mai, la Moscova, la aniversarea a 70 de ani de la victoria Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat luni Iuri Uşakov, un consilier al Kremlinului.
'Bineînţeles', a răspuns sobru acesta la întrebarea dacă preşedintelui american i s-a trimis o invitaţie. 'Lista invitaţilor a fost elaborată pe baza celei de la precedenta aniversare a victoriei. Evident că am invitat toate ţările din coaliţia anti-hitleristă, aliaţii noştri, dar şi cei mai importanţi şi influenţi parteneri, printre aceştia fiind ţările din BRICS' (grupul constituit din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). Oficialul rus a confirmat, de asemenea, că pe lista invitaţilor se regăseşte şi liderul nord-coreean, Kim Jong-un.
Rusia sărbătoreşte în fiecare an la 9 mai victoria împotriva Germaniei naziste, de fiecare dată organizând în Piaţa Roşie din Moscova o paradă în care îşi etalează forţa militară, transmite agerpres.ro
Barack Obama, Vladimir Putin și Kim Jong-Un, întâlnire de gradul 0
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.024
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.024

3.847
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
3.847

8.489
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
8.489

4.436
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.436

4.093
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.093

1.708
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.708

11.565
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.565

4.036
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.036

5.223
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.223

4.591
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.591

4.424
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.424

5.222
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.222

3.130
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.130

















Comentează