Scriitorul şi filosoful Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului, a fost 'conştiinţa lumii' şi un 'memorial viu' care a obligat umanitatea să acţioneze în faţa suferinţei, a transmis preşedintele american Barack Obama, după anunţul privind decesul laureatului Premiului Nobel pentru Pace, potrivit DPA.
"A vorbit nu doar împotriva antisemitismului, ci împotriva urii, bigotismului şi intoleranţei în toate formele lor", a spus Obama.
"Ne-a implorat pe fiecare dintre noi, ca naţiuni şi fiinţe umane, să facem acelaşi lucru, să ne vedem pe noi înşine în celălalt şi să facem reală promisiunea 'de a nu se mai întâmpla niciodată'", a declarat liderul de la Casa Albă.
Obama a amintit de vizita sa din 2009 la fostul lagăr de concentrare Buchenwald împreună cu Wiesel şi a spus că a fost onorat că acesta l-a numit prieten.
Preşedintele american l-a mai elogiat pe Wiesel pentru că a acţionat pentru a sta mărturie într-un mod care a schimbat lumea.
"Să ne imaginăm pacea şi justiţia care ar fi posibile în lumea noastră dacă am trăi cu toţii ca Elie Wiesel", a mai spus Obama.
Scriitorul şi filosoful american de origine română Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1986, a încetat sâmbătă din viaţă, la vârsta de 87 de ani.AGERPRES
Barack Obama: Elie Wiesel a fost 'conştiinţa lumii'
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
0

149
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
149

1.618
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.618

869
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
869

1.194
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.194

1.164
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.164

615
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
615

1.527
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.527

96
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
96

3.484
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.484

4.143
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.143

3.279
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.279

106
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
106

















Comentează