Banii din creşterea accizei la carburanţi, direcţionaţi spre construirea de autostrăzi

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 24-03-2014

Actualizat: 24-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

El a explicat la Antena 3 cum vor fi folosiţi banii rezultaţi din creşterea de 7 eurocenţi pe fiecare litru de carburant.

"Dacă Autostrada Piteşti-Sibiu va fi 4 miliarde de euro, un miliard trebuie să-l dea România, pentru că e cofinanţare; minim 25%. Un miliard de euro este această acciză pe un an şi jumătate. Deci acciza pe un an şi jumătate o bag toată ca şi cofinanţare la Sibiu-Piteşti. Dacă luăm Comarnic-Braşov, unde trebuie să dau plăţi de disponibilitate, la fel, îmi mai trebuie un an de acciză", a spus premierul.


Creşterea cu 7 eurocenţi pe litru a accizei va intra în vigoare de la 1 aprilie şi este contestată de preşedintele Traian Băsescu, precum şi de opoziţie. La rândul lor, producătorii de combustibili susţin că decizia guvernului va genera o scădere a consumului de carburanţi, iar operatorii economici spun că un preţ mai mare la benzină şi motorină se va regăsi în preţul final al tuturor produselor.
Google News
Comentează
București
Temperatură2°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri