Banca Transilvania oferă o bursă de 15.000 de euro şi acoperă integral taxa ambilor ani de şcolarizare la Executive MBA University of Hull, competiţia fiind deschisă specialiştilor din management indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat, a anunţat, luni, banca.
"Banca Transilvania continuă să susţină educaţia la şcolile de business internaţionale din România, prin oferirea, începând cu acest an, a Bursei BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull. Bursa este în valoare de 15.000 de euro. Diploma de absolvire este internaţională, acordată de University of Hull. Competiţia la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internaţional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi
personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin 3 ani experienţă în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat" , se arată în comunicatul băncii.
În funcţie de specializare, Management General sau Managementul Tehnologiei, câştigătorul bursei va avea ocazia să înveţe despre mediul internaţional de afaceri, consultanţă, managementul proiectelor şi economie, respectiv despre managementul infrastructurii, securitate cibernetică, managementul sistemelor software şi inovaţie.
Înscrierea în competiţia pentru bursă se face în perioada 2 - 22 septembrie a.c, evaluarea candidaţilor, între 23 şi 29 septembrie a.c, iar evaluarea candidaţilor va avea loc pe 30 septembrie a.c. Anunţarea câştigătorului prin newsroom BT, pe site-ul EMBA University of Hull (România), social media şi prin intermediul partenerul media al competiţiei din acest an, Republica.ro.
Cursurile vor începe în 17 octombrie a.c., în Cluj-Napoca.
Potrivit sursei citate, pentru înscrierea în vederea obţinerii unei burse este nevoie de un CV în limba engleză, care să cuprindă şi informaţii despre: realizări obţinute în business şi în afara acestuia, realizări academice şi contribuţia adusă comunităţii sau
unor comunităţi; eseu de maximum 500 de cuvinte, în limba engleză, despre următoarea temă: Ce înseamnă expansiunea digitalizării la nivel global pentru managementul unei afaceri/companii?; două recomandări, în limba engleză, din partea unor persoane cu care cel care aplică pentru bursă lucrează sau a lucrat. Recomandările trebuie să conţină datele
de contact ale persoanei care recomandă şi antetul companiei/instutiţiei reprezentate de persoana care face recomandarea.
Documentele menţionate se transmit la adresa office@teecluj.ro, până în 22 septembrie a.c.
Roberto Marzanati (1950 - 2016) a făcut parte din Consiliul de Administraţie BT timp de 15 ani, începând cu 2001. A fost una dintre persoanele care au crezut cel mai mult în succesul băncii, la care a contribuit cu experien.ă şi know-how. În semn de respect pentru toate acestea, bursele oferite de Banca Transilvania la programe de EMBA îi poartă numele.
Din 2015, când a fost lansată, şcoala de business Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca are 75 de absolvenţi, iar în prezent la aceasta studiază peste 50 de manageri şi antreprenori.
Programul este derulat în România prin intermediul Asociaţiei Transilvania Executive Education, organizaţie non-profit din care fac parte Universitatea din Hull, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi este susţinut de Banca Transilvania, Electrogrup şi Emerson
Banca Transilvania oferă o bursă de 15.000 de euro la Executive MBA University of Hull
Explorează subiectul
Articole Similare

63
Trageri speciale Loto de Dragobete, duminică: report de peste 10,5 milioane de euro la Joker
63

80
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
80

86
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
86

60
Decizia Curţii Supreme lovește Apple: Compania se confruntă cu o factură de tarife de 3,3 miliarde de dolari
60

4.405
Una dintre cele mai cunoscute cafenele din Centrul Vechi s-a închis fără explicații
4.405

117
Marile companii de tehnologie au promis investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale în India
117

2.530
Regula care îți poate salva economiile: Cum trebuie folosit contul bancar
2.530

52
Producția de gaze a României scade în 2025, în timp ce importurile explodează cu 75%
52

38
Protest al ecologiștilor în Croația față de un amplu proiect de ferme avicole
38

2.631
Dezastrul despre care Guvernul nu vrea să se afle: Importurile de gaze naturale au explodat cu 75%
2.631

49
Prognoză uriașă: OpenAI ar urma să depășească 280 de miliarde de dolari venituri
49

65
Plan european pentru IMM-uri: Inițiativa lansată de Victor Negrescu
65

10.452
Din inima Europei, Dan Nica a răbufnit: "Mă deranjează. Iau foc. Plătim un preț nemeritat la energie electrică"
10.452

















Comentează