Banca Națională Populară a Chinei (PBOC) a anunțat că reduce, pentru a patra oară în acest an, nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru unele bănci cu 1 punct procentual, începând cu 15 octombrie, astfel că le eliberează o sumă de 175 de miliarde de dolari, informează Bloomberg preluată de Agerpres.
Din această sumă, 65,6 miliarde de dolari sunt destinați pentru a rambursa facilitățile de finanțare pe termen mediu care ajung la scadență, se scrie într-un comunicat de presă al Băncii centrale a Chinei, citat de Bloomberg.
Reducerea RMO li se va aplica marilor bănci comerciale, băncilor comerciale pe acțiuni, băncilor comerciale din zonele urbane, băncilor comerciale din unele zone rurale și băncilor străine, potrivit declarației citate.
De asemenea, PBOC susține că va continua să adopte o politică monetară prudentă și neutră, iar această reducere a ratei rezervelor nu va determina deprecierea yuanului.
Prin această decizie, instituția dorește să susțină economia și să combată efectele războiului comercial cu Statele Unite. „Reducerea va ajuta la micșorarea dificultăților de finanțare, în intern”, a remarcat Ming Ming, șeful departamentului de cercetare cu privire la veniturile fixe de la Citic Securities Co., aflat în Beijing.
Politica acomodativă a Băncii centrale a Chinei este încă departe să se simtă în economie, alături de reducerile de impozite și de majorarea finanțării pentru infrastructură, remarcă analiștii Bloomberg.






























Comentează