Avocatul Casei Albe Ty Cobb a dat asigurări că preşedintele american Donald Trump nu ia în considerare şi nu discută despre demiterea procurorului special Robert Mueller, care anchetează presupusa ingerinţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, relatează luni Reuters şi Xinhua, citează agerpres.ro.
Cobb a făcut aceste precizări duminică, după ce Trump a formulat critici referitor la comisia de anchetă condusă de Mueller.
"În răspuns la speculaţiile din media şi întrebările pe acest subiect adresate administraţiei, Casa Albă confirmă din nou că preşedintele nu ia în considerare şi nu discută demiterea procurorului special Robert Mueller", a subliniat avocatul într-un comunicat.
Preşedintele a lansat atacuri repetate la adresa lui Mueller, într-o serie de mesaje difuzate pe Twitter în cursul weekendului.
"S-a bazat pe activităţi frauduloase şi pe un Dosar Fals plătit de Corupta Hillary (Clinton, fosta sa rivală democrată în alegerile din 2016) şi DNC (Comitetul Naţional Democrat) şi folosit incorect la Tribunalul FISA (instanţă federală creată în baza legii americane privind monitorizarea presupuşilor spioni străini) pentru supravegherea campaniei mele. VÂNĂTOARE DE VRĂJITOARE!" - a afirmat Trump într-unul din mesaje.
"De ce sunt în echipa lui Mueller 13 democraţi înrăiţi, câţiva mari susţinători ai Coruptei Hillary şi Zero republicani?" - a mai transmis liderul de la Casa Albă, adăugând că "Totuşi, nu e NICIO CÂRDĂŞIE!".
Mesajele preşedintelui au stârnit îngrijorare în rândul legislatorilor şi chiar unii aleşi ai Partidului Republican al lui Trump l-au sfătuit să renunţe la astfel de ameninţări. Senatorul republican Lindsey Graham a declarat presei că Mueller "trebuie să-şi poată face treaba independent de orice influenţă politică", iar dacă Trump încearcă să-l demită, "ar fi începutul sfârşitului preşedinţiei sale".
Legislatorii şi-au exprimat de asemenea consternarea faţă de concedierea, vineri, a fostului director adjunct al FBI Andrew McCabe, care demisionase din funcţie la sfârşitul lui ianuarie, rămânând însă angajat al poliţiei federale americane. El a fost concediat de procurorul general al SUA, Jeff Sessions, cu câteva zile înainte de pensionare. Înaltul funcţionar era de mai multe luni ţinta criticilor preşedintelui Trump. Şeful statului i-a reproşat public lui Sessions că nu l-a demis pe McCabe când acesta ocupa funcţia de director adjunct al FBI.
Avocatul Casei Albe asigură că Trump nu ia în considerare şi nu discută despre demiterea procurorului special Robert Mueller
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

556
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
556

1.078
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.078

2.034
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.034

3.375
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.375

2.529
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.529

961
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
961

41
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
41

8.681
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
8.681

3.589
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.589

64
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
64

7.340
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.340

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

5.253
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.253

















Comentează