Magistraţii Tribunalului Olt au stabilit miercuri ca deliberarea şi pronunţarea în cauza referitoare la dosarul ''Caracal'', având ca obiect măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, să aibă loc pe 3 iunie potrivit Agerpres.
Avocaţii familiilor Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu au solicitat miercuri, la Tribunalul Olt retrimiterea dosarului la procurori spre completarea urmăririi penale, iar avocatul familiei Alexandrei Măceşanu a solicitat şi anularea actului constatator de deces al adolescentei.
"Este o urmărire penală făcută pe repede-înainte fără să atingă minimul obiectului privind actul material în sine. Nu poate fi vorba de reţinerea în sarcina lui Dincă a infracţiunilor de omor atâta timp cât ele nu sunt dovedite. Am solicitat anularea actului constatator de deces urmare a celor două acte efectuate de către INML", a spus avocatul familiei Măceşanu.
Avocatul Tonel Pop a declarat presei, la ieşirea din sala de judecată, că Dincă a negat miercuri o parte dintre acuzaţii şi a susţinut că a forţat să spună declaraţiile din dosar.
"Dincă a spus că acest scenariu nu-i aparţine lui, i-a fost impus, i-a fost indus şi în niciun caz nu recunoaşte aceste morţi (...) şi insistă că au fost preluate fetele într-un anumit sistem şi că l-au obligat să nu spună unde şi cui le-a dat şi ce a făcut şi a fost torturat, ameninţat cu moartea şi el şi Risipiţeanu", a declarat Tonel Pop.
Plecarea maşinii în care se afla Gheorghe Dincă de la Tribunalul Olt spre penitenciar a fost marcată de unele incidente, bunicul Luizei Melencu apropiindu-se de autovehicul şi părând a încerca să-l lovească însă a fost oprit de jandarmi la fel ca şi o femeie din familia Luizei Melencu, care de asemenea s-a apropiat de maşină şi a încercat să lovească cu pumnii spre aceasta.
Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din "cazul Caracal", Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).
Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.
Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.
Avocaţii familiilor Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu au solicitat retrimiterea dosarului 'Caracal' la procurori
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

134
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
134

1.179
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
1.179

2.610
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
2.610

3.051
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
3.051

1.055
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.055

1.344
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
1.344

5.789
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
5.789

1.186
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.186

2.062
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
2.062

83
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
83

1.253
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.253

4.721
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.721

5.840
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.840















Comentează