Comandorul de aviaţie Chris Ball, comandantul detaşamentului Eurofighter Typhoon, detaşat la Baza Mihail Kogălniceanu, a declarat marţi, la Constanţa, cu prilejul festivităţii dedicate aniversării centenarului constituirii Forţelor Aeriene Regale (RAF) Britanice, că prima interceptare a unui avion rusesc în spaţiul aerian al României a avut loc pe data de 3 mai, în cadrul serviciului de poliţie aeriană, informează agerpres.
La sfârşitul ceremoniei de celebrare a centenarului British Royal Air Force, organizată pe esplanada Comandamentului Flotei, din Constanţa, în compania camarazilor români de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu şi a marinarilor militari din Garnizoana Constanţa, comandantul detaşamentului britanic 135 Expeditionary Air Wing, comandorul Chris Ball, a declarat presei că avioanele britanice de vânătoare au interacţionat în numeroase cazuri cu aparatele de zbor ruseşti, dar că primul zbor neautorizat pe care l-au interceptat a fost un avion de observare al aviaţiei ruse, pe data de 3 mai, la două zile după începerea misiunii.
"Am avut prima interceptare pe data 3 mai, a fost un avion de supraveghere rusesc şi am tot fost ocupaţi de atunci. Nu pot să intru în detalii, dar am avut de lucru tot timpul. Lucrăm îndeaproape cu colegii români de pe MIG-urile 21 cu care împărţim baza de la Mihail Kogălniceanu şi colaborăm la această misiune NATO, de poliţiei aeriană. De asemenea, colaborăm şi cu ceilalţi parteneri NATO care operează în regiunea Mării Negre", a declarat comandorul de aviaţie Chris Ball, care a precizat că este vorba de un efort comun al aliaţilor din NATO, Centrul de Dirijare şi Alarmare fiind la Torejon, în Spania.
Acesta este cel de-al doilea detaşament britanic dislocat la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru asigurarea misiunilor de poliţie aeriană avansată, primul operând în perioada 1 mai - 31 august 2017. Actuala misiune are loc în perioada 1 mai - 31 august 2018.
Operaţiunile de poliţie aeriană cu avioanele Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, în România, sunt parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianţei, atât în zona de nord, cât şi în zona de sud, şi demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.
Avion rusesc, interceptat în spațiul aerian al României
București
9°C
Articole Similare

356
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
356

15
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
15

1.333
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
1.333

2.787
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
2.787

1.101
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.101

2.606
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
2.606

2.265
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.265

1.429
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.429

57
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
57

1.161
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
1.161

85
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
85

63
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
63

922
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
922
















Comentează