Americanii şi ruşii au testat cu succes procedura ce permite piloţilor lor desfăşurând operaţiuni în spaţiul aerian sirian să discute direct pentru a evita incidentele, a anunţat marţi Pentagonul.
Un avion de luptă american "a condus marţi un test de comunicare planificat cu un avion de luptă rusesc" deasupra Siriei, a declarat căpitanul Jeff Davis, purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.
Testul a durat "3 minute" şi "a îndeplinit obiectivele sale", a precizat el.
Această procedură se înscrie în cadrul acordului semnat la 20 octombrie de Moscova şi Washington pentru a evita incidentele între avioanele lor de luptă respective în misiune deasupra Siriei, notează France Presse.
Statele Unite şi coaliţia internaţională pe care o conduc efectuează din septembrie 2014 bombardamente împotriva grupării Statul Islamic în Siria.
Rusia a lansat la rândul ei la 30 septembrie o campanie de bombardamente în Siria, condusă oficial contra grupurilor "teroriste" ce operează în ţară, dar care este mai ales destinată să sprijine regimul lui Bashar al-Assad, potrivit americanilor şi aliaţilor lor, informează Agerpres.
Avioanele rusești și americane din Siria pot comunica între ele
București
11°C
Articole Similare

31
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
31

1.191
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
1.191

109
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
109

21
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
21

1.829
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
1.829

925
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
925

1.483
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
1.483

1.923
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.923

3.945
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
3.945

87
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
87

1.801
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.801

2.161
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
2.161

97
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
97
















Comentează