Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, aflată în consultare publică, ameninţă existenţa a zeci de specii de păsări din România, atrag atenţia reprezentanţii Societăţii Ornitologice Române (SOR), într-un comunicat de presă transmis, vineri, conform agerpres.
Conform specialiştilor, pentru propunerea postată în consultare publică în data de 14 aprilie 2021 pe site-ul Senatului României se puteau aduce opinii până pe 14 iunie 2021, însă, "prin încălcarea flagrantă a procedurilor legale, încă din data de 25 mai 2021 nu s-au mai putut încărca opinii pe site-ul Senatului, iar propunerea legislativă a fost scoasă de la consultare publică şi a primit un nou cod".
"Prin noul sistem propus s-a scos conceptul de număr maxim care poate fi recoltat într-un sezon. În felul acesta limita la care se poate ajunge e condiţionată doar de numărul de vânători activi şi nu de reglementări legislative. Practic, s-a înlocuit cota maximă care se poate recolta cu o funcţie matematică care se poate duce teoretic spre infinit", susţine directorul de conservare al SOR, Ciprian Fântână.
Astfel, dacă în forma iniţială a legii pentru specia gârliţa mare (Anser albifrons) exista o cotă anuală de circa 50.000 de indivizi, în noua formă propusă această cotă anuală este înlocuită cu o cotă zilnică de zece exemplare pentru fiecare vânător.
"În acest fel, s-a estimat că pentru gârliţa mare într-un sezon de vânătoare în noua formă se poate ajunge teoretic la o cifră de 865.920 de exemplare recoltate, adică de peste 17 ori mai mare decât în forma iniţială a legii. Situaţia e la fel de îngrijorătoare şi pentru o specie cu un statut de conservare nefavorabil, turturica (Streptopelia turtur). Aceasta a înregistrat un declin accentuat în Europa în ultimele decenii, fapt pentru care a dobândit statutul de specie vulnerabilă, atât la nivel European cât şi global. Cota în sezoanele trecute era de aproximativ 40.000 de exemplare. În noua formulă, se poate ajunge la 900.000 de exemplare", se menţionează în comunicatul SOR.
Potrivit sursei citate, situaţia e similară şi pentru o specie care se poate confunda cu uşurinţă cu alte specii care nu sunt admise la vânătoare, ciocârlia de câmp (Alauda arvensis). În acest caz, cota după vechiul mecanism era de circa 400.000 de exemplare, dar în forma actuală se poate ajunge la 1.141.950 de exemplare.
Reprezentanţii SOR avertizează că o creştere exponenţială a numărului de păsări care pot fi vânate ar putea duce la declinul semnificativ a zeci de specii, cu efecte dezastruoase asupra biodiversităţii.
"Pentru absolut toate speciile de păsări proiecţiile ne indică o mărire potenţială a cotei de recoltă, în unele cazuri chiar şi de 10 ori faţă de sistemul de cote anuale practicat anterior. Considerăm că această abordare aduce deservicii majore menţinerii populaţiilor acestor specii la un nivel de conservare acceptabil şi este orientat doar spre recoltare necontrolată. În acest context, în loc de a rezolva problemele structurale în stabilirea cotelor anuale de vânătoare s-a ales modalitatea subiectivă şi cu potenţial de impact negativ major asupra populaţiilor de păsări, respectiv renunţarea totală la cotele anuale de vânătoare şi înlocuirea acestora cu cote zilnice per vânător", a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.
În viziunea specialiştilor, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic prevede două modificări importante, care, dacă vor fi implementate, vor avea efecte majore asupra biodiversităţii. Prima modificare vizează renunţarea la sistemul de cote anuale pentru speciile de păsări migratoare şi înlocuirea acestuia cu un număr maxim admis zilnic, din fiecare specie, pentru fiecare vânător, iar cea de-a doua diminuarea timpului de stagiatură pentru a dobândi calitatea de vânător.
Nu în ultimul rând, SOR atrage atenţia asupra faptului că reducerea perioadei de stagiu pentru obţinerea permisului de vânător reprezintă un factor suplimentar de pericol atât pentru speciile protejate, cât şi pentru speciile admise la vânătoare. Mai exact, timpul scurt de pregătire creşte riscul de confuzie între speciile de păsări la care vânătoarea este permisă şi cele interzise la vânătoare.
Datele cu privire la cazurile de braconaj anchetate de către Poliţia Română şi de Poliţia de Frontieră Română relevă un număr de 359 de cazuri de infracţiuni cu începere a urmăririi penale în anul 2020.
Societatea Ornitologică Română (SOR) este una dintre cele mai active organizaţii independente de conservare a păsărilor din România.
Avertisment. Efectele asupra biodiversităţii vor fi majore. Ameninţă existenţa a zeci de specii de păsări din România
Explorează subiectul
Articole Similare

42
Opt oferte au fost depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii ”Unirii”
42

1.310
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
1.310

1.659
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
1.659

2.157
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
2.157

63
ANSVSA: Amenzi de peste 4 milioane de lei şi 30 de suspendări de activitate în urma controalelor din sectorul panificaţiei
63

2.360
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
2.360

4.490
Mecanismul care sărăcește românii și îmbogățește statul: „Cel mai dorit impozit”, afirmă președintele Consiliului Consultanților Fiscali
4.490

38
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni peste 2,4 miliarde lei de la bănci
38

3.338
Leul pierde teren în fața euro și francului elvețian. Aurul explodează la un nou maxim
3.338

61
Ministrul Economiei şi ambasadorul Franţei au discutat despre programul SAFE şi aderarea României la OCDE
61

92
Strategia Franklin Templeton a generat un randament total de 1.340% pentru acţiunile Fondului Proprietatea
92

142
Un gigant american din energie vrea să instaleze SMR-uri ca la Doicești
142

266
Loteria Română: Report de 9,74 milioane euro la Joker şi de 3,7 milioane euro la Loto 6/49
266

















Comentează