Plata în avans a subvenţiilor europene pe suprafaţă va începe din această noapte, de la orele 24:00, iar avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferinţă de presă.
"Practic, începând cu 16 octombrie, Ministerul Agriculturii va iniţia plăţi în avans pentru fermieri. Avansul total pe care îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro. Un miliard de euro vor fi plăţi directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi 200 de milioane de euro pentru măsurile delegate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală ( (FEADR). Pentru anul de cerere 2024, avansurile vor fi 70% din sumele aferente intervenţiilor din FEGA şi 85% din sumele aferente măsurilor din FEADR", a precizat Barbu, conform AGERPRES.
Acesta a adăugat că în perioada următoare vor începe şi plăţile pentru despăgubirile acordate fermierilor pentru culturile afectate de secetă în acest an.
"S-a aprobat ordonanţa privind despăgubirile la secetă pentru fermierul român. Astfel, în perioada următoare vom începe plăţile pentru despăgubirile acordate pentru calamităţile la secetă de peste două miliarde de lei, iar săptămâna aceasta vom avea în şedinţa de Guvern o solicitare de creştere a limitelor de plăţi în cadrul bugetului Ministerului Agriculturii, pentru că sumele le avem. Va începe şi plata accizei la motorină pentru trimestrul doi, iar în următoarea lună vom demara şi plata accizei pentru motorină în trimestrul trei", a adăugat Barbu.
Potrivit datelor MADR, în urma centralizării datelor privind fermierii care au depus înştiinţări cu suprafeţele şi culturile afectate de secetă din toamna anului 2023, un număr de peste 16.000 de fermieri au solicitat constatarea şi evaluarea pagubelor la culturi. Au fost încheiate procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor pentru suprafaţa de peste 320.000 hectare, din care peste 200.000 hectare cu grâu.
Pentru celelalte culturi din primăvara anului 2024 în special porumb şi floarea soarelui, plante perene, plantaţii pomicole, plantaţii viticole sunt înregistrate peste 138.000 de solicitări ale fermierilor pentru constatarea şi evaluarea pagubelor, pentru care se întocmesc procese-verbale, pentru o suprafaţă totală la nivel naţional, de peste 2,2 milioane ha teren agricol.
Cea mai mare parte a acestor suprafeţe sunt calamitate între 50% şi 100%.
Avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro (ministru)
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

35
Românii aleg să construiască mai mult în mediul rural: Cum s-a schimbat piața locuințelor în 2025
35

39
Conflictul din Orientul Mijlociu a scumpit carburantul. Când se vor scumpi biletele de avion?
39

42
Românii nu mai au bani să iasă la restaurant. Nota de plată a scăzut cu peste 10%
42

1.401
Războiul din Orientul Mijlociu poate schimba complet calculele economice ale lui Bolojan - avertismentul Consiliului Fiscal despre bugetul pe 2026
1.401

3.424
VIDEO De la 4,8 lei la fermă la peste 17 lei în magazin: ministrul Agriculturii cere verificări urgente pe piața cărnii de porc
3.424

1.002
Semnal de alarmă în economie! România cumpără mai mult decât vinde: deficit comercial uriaș la început de an
1.002

80
Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani urmează să fie livrat către beneficiar
80

26
Concurența și tarifele vamale trag în jos profitul pentru BMW în 2025
26

41
Tesla intră pe piața energiei din Marea Britanică: Elon Musk lansează Tesla Energy Ventures
41

3.164
Revoltă în aparatul Guvernului: sindicaliștii atacă bugetul lui Bolojan și vorbesc despre „austeritate socială”: Sacrificiul este cerut aproape exclusiv populației
3.164

90
Piloții Lufthansa protestează: vor fi anulate aproximativ 300 de zboruri pe zi
90

5.512
În destinația de vacanță a românilor au bubuit prețurile pentru turiști: La vară vom avea o surpriză neplăcută
5.512

3.085
VIDEO Premieră pentru agricultura românească - fermierii intră pe o piață uriașă. Florin Barbu anunță exporturi de miliarde de euro
3.085

















Comentează