Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa, iar o alta a fost dată dispărută după o serie de avalanşe produse în acest weekend în Alpii italieni, francezi, elveţieni şi austrieci, unde riscul producerii acestor fenomene naturale a fost ''ridicat'' în urma ninsorilor abundente, conform serviciilor de intervenţie şi media, citate luni de AFP preluată de Agerpress.
Bilanţul cel mai grav a fost înregistrat în Valle d'Aosta, în nord-vestul Italiei, unde au fost consemnate cinci decese şi un dispărut.
Mai sus de staţiunea Courmayeur, doi britanici şi doi francezi care s-au îndepărtat de pârtie nu au mai revenit la hotel. În urma operaţiunilor de căutare, întrerupte pe parcursul nopţii şi reluate luni dimineaţă, au fost găsite corpurile a trei persoane.
Între timp, în Italia, un tânăr în vârstă de 18 ani a fost surprins de o avalanşă în provincia Bolzano, în apropiere de frontiera cu Austria, iar un snowboarder a murit asfixiat sub zăpadă în Lombardia (nord).
În regiunea Savoia din Franţa, o avalanşă ''de mare amploare'' produsă sâmbătă a provocat decesul unei persoane, într-o zonă aflată în afara pârtiei.
În Elveţia, un bărbat şi o femeie au fost surprinşi sâmbătă de o avalanşă în cantontul Berna (centru). Femeia a fost scoasă în viaţă de sub zăpadă şi transportată la un spital, însă bărbatul a fost găsit mort.
În Austria, doi bărbaţi cu vârste de 30, respectiv 52 de ani, au fost surprinşi de o avalanşă produsă în Carintia. Bărbatul mai tânăr a reuşit să se salveze, însă a doua persoană a decedat.
În regiunea Tirol, zece schiori cu vârste cuprinse între 17 şi 59 de ani au fost surprinşi de o avalanşă, însă au reuşit să se salveze.
Alte avalanşe produse în acest weekend au cauzat pagube materiale semnificative, însă nu au provocat victime.
De asemenea, 25 de locuinţe au fost îngropate sub zăpadă în regiunea Salzburg, iar circulaţia pe o autostradă din Brenner a fost întreruptă o bună parte din weekend. Evenimentul a condus la formarea în Italia a unei cozi de maşini grele şi autoturisme, care s-a întins pe mai mult de 12 kilometri, precizează AFP.
Avalanșele fac ravagii în Alpi - Cel puțin zece persoane și-au pierdut viața în weekend
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

11
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
11

46
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
46

44
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
44

2.111
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.111

82
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
82

5.468
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
5.468

8.048
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
8.048

95
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
95

8.184
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.184

4.483
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.483

38
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
38

3.281
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.281

11.258
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.258

















Comentează