Cinci militari, membri ai prestigioasei Legiuni străine franceze, au murit luni după-amiază şi şase au fost răniţi într-o avalanşă din Alpii francezi, în timp ce se antrenau în afara pistei, informează surse din poliţie citate de AFP.
Un număr de 11 schiori au fost luaţi de avalanşă dintr-un grup de circa 50 de militari, în jurul orei 13.50 (12.50 GMT), la circa 2.000 de metri altitudine, la Valfréjus.
Toţi erau membri ai Legiunii străine din Regimentul 2 de geniu (2e REG).
În afara celor cinci decedaţi, şase militari au fost răniţi. Doi dintre ei se află în stare de hipotermie, unul din ei fiind spitalizat la Grenoble, un caz de urgenţă maximă, potrivit AFP. Alţi patru militari au fost răniţi uşor.
Trei elicoptere au fost angajate în căutări, conduse de unităţi ale poliţiei specializate în salvări montane. Cinci poliţişti care aveau cu ei câini au fost şi ei implicaţi în căutări, fiind deplasaţi şi trei medici la faţa locului.
Ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, se va deplasa marţi dimineaţă la faţa locului, potrivit anturajului său.
Miercuri, o avalanşă a provocat moartea a doi liceeni de 16 ani şi a unui schior ucrainean de 56 de ani pe o pistă închisă din staţiunea Deux Alpes, situată tot în Alpii francezi.AGERPRES
Avalanșă în Alpii francezi: 5 militari din Legiunea Străină au murit
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.384
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
1.384

7.106
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
7.106

2.527
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
2.527

49
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
49

54
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
54

2.891
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
2.891

34
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
34

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.298
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.298

70
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
70

108
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
108

95
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
95

3.309
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.309

















Comentează