Serviciile de securitate ale Ucrainei au anunţat marţi că au expulzat din ţară doi jurnalişti spanioli pentru modul în care aceştia au relatat despre conflictul cu separatiştii proruşi din estul ţării, măsură considerată de asociaţiile de jurnalişti drept un atac asupra libertăţii de exprimare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Serviciul securităţii de stat din Ucraina (SBU) a declarat că cei doi jurnalişti spanioli, Antonio Pampliega şi Angel Sastre, au realizat reportaje în care susţineau că trupele ucrainene au bombardat zone civile, informaţie considerată falsă de autorităţile de la Kiev.
Antonio Pampliega şi Angel Sastre au scris pe Twitter că li s-a interzis accesul pe teritoriul ucrainean la aeroportul internaţional din Kiev.
''După 20 de ore reţinuţi în Kiev a sosit un militar care ne-a urcat într-un avion fără nicio explicaţie'', a scris Sastre. ''Ne-au tratat ca pe criminali, singurul lucru care mai lipsea era să ne pună în lanţuri'', a menţionat colegul său, Antonio Pampliega.
Purtătoarea de cuvânt a SBU, Olena Ghitlianska, a afirmat că jurnaliştilor ''le-a fost interzisă intrarea ca urmare a activităţii care este contrară intereselor Ucrainei''. Atunci când i s-a cerut să detalieze, aceasta a răspuns: ''Uitaţi-vă la ce au publicat ei''.
Asociaţia presei din Madrid (APM) i-a cerut guvernului spaniol să le solicite autorităţilor ucrainene explicaţii în legătură cu acest caz. ''Activitatea jurnaliştilor în ţările aflate în război este esenţială, astfel încât cetăţenii să poată primi informaţii reale şi independente, iar guvernele nu trebuie să o obstrucţioneze, indiferent de pretext'', se arată într-o declaraţie a APM.
Armata ucraineană lupta contra separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, conflict soldat până acum cu peste 10.000 de morţi. În anul 2015, Kievul a revenit asupra unei decizii de interzicere a intrării în ţară a unor corespondenţi de presă britanici, germani şi spanioli.
Autorităţile ucrainene au expulzat doi jurnalişti spanioli pentru publicarea de 'ştiri false'
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

12
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
12

127
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
127

199
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
199

1.839
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.839

986
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
986

1.271
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.271

1.251
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.251

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.563
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.563

97
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
97

3.534
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.534

4.190
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.190

3.318
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.318

















Comentează