Turcia a trimis sâmbătă seară întăriri în nordul Siriei în apropierea unei zone controlate de forţele kurde, în contextul în care Ankara ameninţă să lanseze o nouă ofensivă pentru a le "elimina" pe acestea, a anunţat un ONG, relatează AFP.preluată de Agerpres.
Aceste evoluţii din teren intervin după anunţul surpriză de miercuri al preşedintelui Donald Trump privind retragerea trupelor americane staţionate în nord-estul Siriei alături de combatanţii kurzi, o veche ţintă a Turciei.
"Circa 35 de tancuri şi alte arme grele au traversat la lăsarea serii postul de frontieră de la Jarablos", a declarat pentru AFP directorul Observatorului sirian al drepturilor omului (OSDO), Rami Abdel Rahman.
"Ei s-au îndreptat spre o zonă apropiată de râul Sajour, între Jarablos şi Minbej, nu departe de liniile frontului unde sunt staţionaţi combatanţii kurzi ai consiliului militar" de la Minbej, a adăugat el.
Un responsabil din cadrul unui grup rebel pro-turc din regiune, a confirmat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, trimiterea acestor întăriri.
Potrivit sursei citate, forţele turce le-ar fi cerut facţiunilor aliate "să fie în stare de alertă (...) fără a le cere totuşi să se deplaseze în zona unde au fost trimise întăririle".
Forţele turce şi trupele aliate siriene controlează o zonă vastă în nord-vestul Siriei.
Turcia se teme să vadă stabilindu-se un embrion al unui stat kurd la porţile sale, cu riscul de a întări aspiraţiile separatiste ale minorităţii kurde din Turcia.
Ankara a lansat deja două ofensive din 2016 în nordul Siriei. Ultima i-a permis să preia, la începutul anului, controlul regiunii Afrin (nord-vest), unul dintre cele trei "cantoane" ale regiunii federale autoproclamate de kurzi în 2016, în urma haosului creat de război în Siria.
Joi, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis din nou să-i elimine pe jihadişti şi miliţiile kurde din nordul Siriei.
Soldaţii americani staţionaţi în Siria interveneau pentru susţinerea Forţelor democratice siriene (FDS), o coaliţie dominată de kurzi, care luptă împotriva jihadiştilor grupării Statul Islamic.
Prezenţa lor, precum şi cea a soldaţilor coaliţiei internaţionale antijihadiste, în special soldaţi francezi, staţionaţi într-o bază din împrejurimile oraşului Minbej, a permis până acum crearea unei zone tampon între cele două tabere.
Multă vreme marginalizaţi, kurzii din Siria reprezintă circa 15% din populaţia siriană.
Declanşat în 2011, războiul din Siria a devenit tot mai complicat de-a lungul anilor. Conflictul s-a soldat cu peste 360.000 de morţi şi a provocat exodul a milioane de persoane
Autoritățile de la Ankara au trimis îtăriri în nordul Siriei, în apropiere teritoriilor controlate de kurzi
București
8°C
Articole Similare

0
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială în China
0

1.010
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.010

42
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
42

2.031
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.031

79
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
79

1.454
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.454

4.175
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.175

2.028
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.028

79
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
79

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.318
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.318

63
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
63

3.418
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.418

















Comentează