Trei autobuze cu migranţi închiriate de guvernul republican din Texas au sosit sâmbătă la Washington în Ajunul Crăciunului, dintre care cel puţin unul s-a oprit în faţa reşedinţei oficiale a vicepreşedintei SUA, Kamala Harris, au relatat media locale duminică, potrivit EFE, potrivit Agerpres.
Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a trimis zeci de autobuze pline cu migranţi în statele conduse de democraţi începând din aprilie, ca mijloc de protest împotriva politicii de imigrare a lui Joe Biden, gest extrem de criticat de organizaţiile pentru drepturile omului.
Persoanele care au coborât din autobuze au fost preluate rapid de organizaţii sociale, care de luni de zile îi ajută pe aceşti migranţi cu îmbrăcăminte, hrană şi adăpost.
Unii au sosit la Washington îmbrăcaţi doar în tricouri, pe un viscol puternic care s-a abătut asupra SUA, în cel mai geros Crăciun din ultimele decenii, relatează CNN.
Săptămâna aceasta, mai multe state din ţară guvernate de conservatori, inclusiv Texas, au câştigat în instanţă amânarea ridicării Titlului 42, o politică federală sanitară care permite deportarea expresă a persoanelor care trec graniţa neregulamentar fără a putea solicita azil.
Această reglementare implementată de administraţia Donald Trump (2017-2021) şi utilizată şi de guvernul Biden urma să înceteze să fie folosită din 21 decembrie prin ordin judecătoresc, însă Curtea Supremă a îngheţat decizia.
În ultimele zile, mii de oameni au trecut graniţa cu Mexicul şi mulţi dintre ei s-au concentrat în oraşul El Paso (Texas), unde au fost nevoiţi să doarmă în aer liber în pofida temperaturilor scăzute.
Autobuze cu migranţi depuşi în faţa reşedinţei vicepreşedintei Kamala Harris în Ajunul Crăciunului
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

31
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
31

2.392
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.392

2.168
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
2.168

2.849
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.849

4.134
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
4.134

3.073
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.073

1.116
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.116

42
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
42

9.950
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
9.950

3.891
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.891

71
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
71

7.855
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.855

23
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
23

















Comentează