Ministrul de externe austriac Sebastian Kurz a cerut joi Italiei, aflată sub presiunea unui important flux migratoriu, să nu mai transfere pe continent migranţii care debarcă pe insulele sale pentru a nu încuraja traficul de fiinţe umane, relatează AFP.
"Noi sperăm să se pună capăt transferului regulat de migranţi ilegali între insulele italiene, precum Lampedusa, şi continent", a declarat ministrul la sfârşitul unei întrevederi la Viena cu omologul său italian Angelino Alfano, căruia i-a transmis acest mesaj.
Permiţând acestor solicitanţi de azil "să-şi continue călătoria spre nord, nu numai că duce la o şi mai mare presiune asupra Europei Centrale, ci, de asemenea, încurajează noi migranţi să plece, traficanţii să câştige mai mulţi bani şi creşterea numărului de naufragii", a afirmat Kurz pentru jurnalişti.
"Misiunile de salvare pe mare (a migranţilor) nu ar trebui să fie considerate un bilet pentru Europa Centrală", a adăugat ministrul conservator, care şi-a exprimat în 2015 opoziţia clară faţă de politica uşilor deschise încurajată de cancelarul german Angela Merkel.
Sebastian Kurz, 30 de ani, care va candida pentru postul de cancelar la alegerile legislative din octombrie, şi-a intensificat în ultimele luni apelurile pentru "închiderea rutei migratorii din Marea Mediterană" cu destinaţia Europa şi aducerea migranţilor la punctul lor de plecare în Libia mai degrabă decât debarcarea lor în Italia.
Austria cere Italiei să nu mai transfere pe continent migranţii care debarcă pe insulele sale
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.384
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
1.384

7.106
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
7.106

2.527
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
2.527

49
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
49

54
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
54

2.891
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
2.891

34
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
34

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.298
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.298

70
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
70

108
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
108

95
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
95

3.309
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.309

















Comentează