Carantina în capitala australiană Canberra a fost prelungită marţi de autorităţi cu o lună, până la mijlocul lui octombrie, informează AFP, potrivit Agerpres.
Cei circa 400.000 de locuitori ai Canberrei sunt de o lună constrânşi să rămână acasă, după ce un prim caz de COVID-19 a fost descoperit în oraş. Focarul epidemiologic, legat de varianta Delta, mult mai contagioasă, rămâne limitat, cu 252 de cazuri active şi 276 de persoane vindecate la ora actuală.
Şeful de guvern al Teritoriului capitalei australiene, Andrew Barr, a declarat că autorităţile doresc să continue să limiteze transmiterea virusului şi să vaccineze un număr cât mai mare de persoane. "Este calea cea mai sigură de urmat. Acesta va permite să avem un Revelion, vacanţe estivale şi un an 2022 fără risc", a declarat el în timpul unei conferinţe de presă.
Aproape 53% dintre persoanele peste 16 ani din acest Teritoriu au primit câte două doze de vaccin, rata cea mai ridicată din imensa insulă-continent, afectată de trei luni de o amplificare a epidemiei în mai multe regiuni.
Campania de vaccinare s-a accelerat în ultimele luni, în special în rândul persoanelor aflate în zone intrate în carantină în sud-estul ţării, în oraşe precum Sydney şi Melbourne, cele mai populate din Australia.
Şefii statelor australiene şi ai statului federal au convenit săptămâna trecută asupra unei foi de parcurs naţionale ce prevede ridicarea restricţiilor şi redeschiderea frontierelor atunci când rata de persoane pe deplin vaccinate se va situa între 70% şi 80%.
De la începutul pandemiei, Australia a înregistrat peste 75.000 de cazuri de COVID-19, care s-au soldat cu peste 1.100 de morţi.
Australia - Carantina a fost prelungită cu o lună în Canberra
București
16°C
Articole Similare

296
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
296

2.310
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
2.310

1.365
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.365

2.806
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.806

10.443
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
10.443

3.197
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.197

61
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
61

61
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
61

3.374
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.374

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.385
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.385

76
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
76

















Comentează