Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale, că în această zi le doresşte "tuturor românilor, din ţară şi de departe, să aibă încredere şi convingere în puterea noastră, ca naţiune, de a promova interesele României şi de a construi împreună proiecte coezive care să reflecte valorile societăţii noastre".
El subliniază, în mesajul transmis de către Ministerul Afacerilor Externe, rolul diplomaţiei româneşti în realizarea Marii Uniri.
"Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 reprezintă reperul istoric principal al României moderne, iar împlinirea a 101 ani de la realizarea dezideratului de stat naţional unitar ne determină să reflectăm la devenirea României, dar mai ales la viitorul său, inclusiv pe plan internaţional. În acest an, în luna decembrie, marcăm şi 30 de ani de la revenirea României în comunitatea de valori căreia îi aparţinea de drept, în familia democraţiilor europene. La trei decenii de la prăbuşirea regimului comunist, gândul nostru se îndreaptă către cei care s-au sacrificat pentru libertatea şi demnitatea noastră şi pentru ca România să ajungă astăzi un stat membru al Uniunii Europene şi al NATO. Este cu atât mai simbolic faptul că în acest an s-a desfăşurat cu succes şi prima Preşedinţie românească a Consiliului Uniunii Europene. Pentru mine, ca diplomat şi ministru al afacerilor externe, Marea Unire de la 1918 reprezintă şi un succes al politicii externe româneşti, întrucât diplomaţia a ştiut să urmărească şi să susţină cu consecvenţă îndeplinirea acestui obiectiv naţional. Ca şi în alte momente cruciale din istoria noastră, Unirea a fost precedată, şi apoi urmată, de o activitate diplomatică intensă şi eficientă, care, după 1918, a contribuit la consolidarea statului unitar într-o perioadă complicată pe plan internaţional", arată ministrul Aurescu, în mesaj.
Totodată, el arată că "principiile şi valorile fundamentale care au stat la baza Marii Uniri trebuie să ne ghideze şi astăzi în activitatea noastră diplomatică".
"Aşa cum am spus mereu, politica externă a României trebuie să fie întotdeauna o temă de consens naţional, în strânsă legătură cu obiectivele urmărite pe plan intern, potenţându-le şi punându-le în valoare, pentru bunăstarea şi securitatea cetăţenilor săi. România trebuie să fie, în interiorul graniţelor sale, puternică, astfel încât să poată proiecta forţă şi hotărâre în exterior, pentru a fi un pilon de securitate şi pentru a promova credibil, în vecinătate şi nu numai, valorile democraţiei şi ale statului de drept. De asemenea, eforturile diplomaţiei româneşti înainte şi după Marea Unire ne reamintesc faptul că această instituţie esenţială a statului român a fost mereu un vector esenţial de modernizare şi progres pentru societatea românească. Este datoria noastră, a tuturor celor care aparţin Corpului Diplomatic şi Consular al României, să continuăm să acţionăm în realizarea acestui crez pentru a sprijini mai departe consolidarea statului de drept, a democraţiei şi procesul ireversibil de occidentalizare a ţării", menţionează şeful diplomaţiei în mesaj.
El îşi încheie mesajul cu un îndemn adresat tuturor românilor. "De 1 Decembrie le doresc tuturor românilor, din ţară şi de departe, să aibă încredere şi convingere în puterea noastră, ca naţiune, de a promova interesele României şi de a construi împreună proiecte coezive care să reflecte valorile societăţii noastre. România de mâine va fi modelată de rezultatul eforturilor comune din prezent, dar şi de atitudinea constructivă şi responsabilă faţă de viitor. La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor!", mai spune ministrul Bogdan Aurescu.
Aurescu: De 1 Decembrie le doresc românilor să aibă încredere în puterea noastră, ca naţiune, de a promova interesele României
Explorează subiectul
Articole Similare

1.888
Ministrul Sănătății trage un puternic semnal de alarmă: Sistemul de sănătate va intra în colaps, dacă nu schimbăm ceva
1.888

4.847
Un greu al PNL anunță un dezastru de proporții al guvernării Bolojan: România intră în recesiune tehnică. Pe 13 februarie vom afla oficial
4.847

1.456
Ministrul Sănătății, presiune asupra lui Ilie Bolojan, înainte de Legea bugetului: Să intrăm într-o traiectorie normală
1.456

323
Semnal de alarmă: 'SUA declară război legal și penal funcționarilor din Uniunea Europeană!'
323

4.225
Thuma Hubert îl acuză direct pe Ilie Bolojan: Crin Antonescu a fost trădat în campanie. El o dorea pe Elena Lasconi candidat PNL
4.225

7.375
Thuma Hubert, liderul taberei anti-Bolojan, iese la atac și lansează acuzații explozive: Trădare și jocuri murdare din partea lui Ilie Bolojan!
7.375

4.397
VIDEO Ministrul Sănătății anunță măsura așteptată de ani de zile în România: În sfârșit le vom avea!
4.397

4.191
Băsescu avertizează: Fără consultarea Europei, participarea României la Consiliul de Pace de la Washington e riscantă
4.191

8.461
La Guvern se gândește un mare proiect: Apare brandul de apă ”Dacia”, cu un preț foarte mic și fabrică deținută de stat
8.461

4.941
Primarul de Buzău profețește: Ne îndreptăm spre alianță între PSD și AUR. Nu ai altă soluție!
4.941

122
Irineu Darău mută discuția dincolo de diplomație: cooperarea cu Austria, axată pe economie reală
122

6.507
Omul lui Bolojan din interiorul PSD dinamitează linia partidului și acuză conducerea că joacă la rupere cu economia: 'Așa se cresc dobânzile, așa se duce țara în gard'
6.507

4.766
VIDEO Denunțătorul din dosarul 'avocata PNL și falsul general SIE' rupe tăcerea: 'Nu am dat șpagă. Am mers la DNA ca să nu fiu îngropat'
4.766
















Comentează