Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, referitor la Nota verbală a Ambasadei Federaţiei Ruse potrivit căreia sunt persoane de cetăţenie rusă care ar fi fost afectate de acţiuni nefondate ale autorităţilor române că această abordare a Federaţiei Ruse este una "incorectă".
"Constatăm în această perioadă o serie de acţiuni de ducere în eroare a opiniei publice şi mă refer aici la acel mesaj public al Ambasadei ruse de astăzi în care se acuza (...) că sunt persoane de cetăţenie rusă care ar fi fost afectate de acţiuni nefondate ale autorităţilor române, ale altor entităţi din România, cărora le-ar fi fost afectate drepturile sociale şi de proprietate. Nimic mai fals. Am primit această notă verbală, dar nu este o notă verbală de protest, aşa cum a anunţat Ambasada Rusă. Am încercat imediat să aflăm de la Ambasada Federaţiei Ruse care sunt cazurile concrete în care s-au produs astfel de încălcări, pentru că în mod firesc când există astfel de cazuri e datoria noastră să semnalăm autorităţilor competente, care să le investigheze şi, dacă este nevoie, să le sancţioneze. Cetăţenii ruşi obişnuiţi nu au niciun fel de vină că Federaţia Rusă, regimul de la Kremlin atacă agresiv un alt stat, ei trebuie protejaţi ca orice cetăţeni", a spus Aurescu la Digi 24, potrivit Agerpres.
El a susţinut că este vorba despre o acuzaţie fără temei.
"În cazul de faţă este vorba doar despre o acuzaţie fără temei. O astfel de acuzaţie fără temei, care este lipsită de orice elemente concrete sau de elemente de probă, nu este altceva decât o încercare de a induce în eroare opinia publică. (...) Este o abordare incorectă", a afirmat ministrul Afacerilor Externe.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, miercuri seara, primirea unei Note verbale din partea Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti (înregistrată la MAE la data de 2 martie), prin care aceasta din urmă informează asupra unor "acţiuni nefondate" nespecificate prin care s-ar fi încălcat "drepturile sociale şi de proprietate" ale unor cetăţeni ruşi rezidenţi în România.
Potrivit precizărilor MAE, Ambasada solicita Ministerului Afacerilor Externe luarea de măsuri pentru încetarea şi prevenirea acestor acţiuni.
Nota în cauză nu prezintă caracteristicile unei note de protest, precizează MAE.
"Întrucât Nota verbală respectivă nu conţinea niciun fel de informaţie concretă privind cazuri de încălcări, MAE a solicitat telefonic imediat Ambasadei Federaţiei Ruse, în dimineaţa zilei de 2 martie 2022, prezentarea unor exemple sau date care să ajute la înţelegerea situaţiei şi la stabilirea eventualelor demersuri necesare. Până la acest moment, precizările solicitate nu au fost primite la MAE", informează Ministerul de Externe.
Distinct de cazul de faţă, MAE informează că a primit anterior, prin Notă verbală a Ambasadei Federaţiei Ruse, o solicitare de sprijin pentru facilitarea accesului în România al unor transportatori de mărfuri înregistraţi în Federaţia Rusă, în tranzit din Ucraina spre terţe destinaţii. În acest caz, conform practicii obişnuite, MAE a informat prompt autorităţile de resort pentru dispunerea demersurilor necesare şi acordarea întregului sprijin.
"În concluzie, MAE nu deţine date concrete despre situaţia semnalată de Ambasada Federaţiei Ruse. MAE consideră că demersul Ambasadei, realizat în parametrii generali şi fără oferirea de exemple concrete şi probe care să susţină afirmaţiile în cauză, precum şi menţionarea lui în mass-media de către reprezentanţii misiunii diplomatice ruse sunt de natură să inducă în eroare opinia publică. MAE reaminteşte că Nota verbală reprezintă modalitatea obişnuită şi cel mai larg utilizată de purtare a corespondenţei diplomatice scrise, mai ales între misiunile diplomatice acreditate şi ministerul afacerilor externe al statului acreditar", subliniază Ministerul de Externe.
Aurescu acuză Ambasada Rusiei în România de acțiuni de ducere în eroare a opiniei publice: 'Este o abordare incorectă'
București
9°C
Articole Similare

3.932
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
3.932

2.126
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.126

1.956
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.956

3.205
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.205

3.393
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.393

1.070
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.070

1.455
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.455

111
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
111

708
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
708

2.449
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.449

1.121
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.121

1.604
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.604

2.113
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
2.113
















Comentează