Brazii de Crăciun, mesele festive şi cadourile de sfârşit de an au fost interzise în instituţiile de învăţâmânt din Tadjikistan printr-un decret publicat marţi în această ţară cu populaţie majoritar musulmană, informează AFP.
Acestea sunt cele mai severe restricţii impuse în fost republică sovietică în care, încă din 2013, nu mai sunt permise petrecerile de revelion, iar personajul Moş Crăciun nu a mai putut apărea în emisiunile televiziunii publice.
În decembrie 2015, Ministerul Educaţiei a interzis nu numai 'instalarea de brazi de Crăciun naturali sau artificiali', ci şi focurile de artificii şi strângerea de fonduri în şcoli şi universităţi pentru marcarea Anului Nou, care reprezintă în spaţiul ex-sovietic cea mai importantă sărbătoare din an.
Spre deosebire de alte ţări in regiune, precum Rusia, un brad va fi împodobit la Duşanbe doar cu puţin înainte de 31 decembrie şi va fi menţinut în public doar câteva zile din luna ianuarie.
AFP aminteşte că în noaptea de 31 decembrie 2011 un bărbat purtând costum de Moş Crăciun a fost omorât de trei necunoscuţi în apropiere de casa familiei sale din capitala tadjică. Rudele victimei au afirmat că asasinatul a avut motive religioase, dar poliţia a susţinut că ucigaşii erau sub efectul drogurilor. Crima a avut loc după ce în ajun liderul spiritual musulman din ţară îşi îndemnase credincioşii să nu mai respecte tradiţia serbării trecerii în noul an.
Din 2007, în Tadjikistan este în vigoare o lege care interzice celor 8 milioane de locuitori să-şi serbeze aniversarea în public şi limitează numărul de invitaţi la nunţi şi de participanţi la înmormântări.AGERPRES
Au fost interziși brazii de Crăciun şi cadourile din şcoli pentru Anul Nou
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

366
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
366

1.083
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.083

11
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
11

34
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
34

2.119
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.119

2.081
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
2.081

12
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
12

26
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
26

1.434
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.434

464
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
464

13
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
13

30
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
30

50
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
50
















Comentează