Atacantul român, Andrei Ivan, eliminat după o oră de joc în Grecia

Autor: Diana Pană

Publicat: 16-02-2026 21:16

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/UCVOficial

Atacantul român Andrei Ivan a fost eliminat după ceva mai bine de o oră de joc în meciul pe care echipa sa, Panserraikos, l-a terminat la egalitate luni, în deplasare, cu Atromitos, scor 2-2, în etapa a 21-a din campionatul grec, Super League, potrivit news.ro.

Managerul lui Panserraikos, Gerard Zaragoza Mulet, a început meciul din deplasare cu Atromitos titularizându-l pe Andrei Ivan în atac. Chiar dacă Zuber a deschis scorul din penalti pentru gazde, în minutul 25, Andrei Ivan a oferit pasa decisivă pentru Lyratzis, în minutul 31, la golul egalizator al oaspeţilor.

În startul părţii secunde, minutul 52, Ivan a primit un galben pentru fault, pentru ca în minutul 63 românul să primească a doile cartonaş galben, tot pentru fault, şi să fie eliminat. Gazdele au profitat de omul în plus şi au trecut la conducere, prin golul lui Samuel Moutoussamy, din minutul 87, însă Alex Teixeira a egalat în contul oaspeţilor, în al doilea minut al prelungirilor, şi Atromitos – Panserraikos s-a încheiat 2-2.

În Grecia, Atromitos e pe locul 9, cu 21 de puncte, în vreme ce Panserraikos e ultima, cu doar 9 puncte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri