Atacantul naţionalei de fotbal a Franţei, Kylian Mbappe (PSG), spune că ar părăsi clubul doar pentru Real Madrid şi susţine că de două luni nu a mai avut discuţii cu gruparea spaniolă, scrie DPA, citat de agerpres.
''În vară ambiţiile mele erau clare, doream să plec şi clubul să aibă timp să aducă pe cineva în locul meu. În momentul de faţă viitorul meu nu mai este pentru mine o prioritate. Am crezut că aventura mea (cu PSG) s-a încheiat. Am vrut să descoperă altceva. Am dat totul la PSG şi cred că am făcut-o bine. Plecarea era următorul pas logic. Sunt ataşat de PSG şi dacă era să plec o făceam doar pentru Real Madrid'', a declarat Mbappe.
Starul fotbalului francez Kylian Mbappe a recunoscut în premieră, luni, într-un interviu acordat postului de televiziune RMC Sport, că le-a cerut conducătorilor clubului Paris Saint-Germain să fie lăsat să plece la o altă echipă în această vară, însă s-a lovit de refuzul acestora.
"Am cerut să plec pentru că, din momentul în care nu am dorit să-mi prelungesc contractul, am vrut ca clubul să obţină o indemnizaţie de transfer pentru un înlocuitor de calitate. PSG este un club care mi-a oferit multe, am fost întotdeauna fericit în cei patru ani petrecuţi aici şi încă sunt", a declarat Mbappe, care a fost intervievat de fostul internaţional francez Jerome Rothen.
"Le-am spus că vreau să plec şi am făcut acest lucru încă de la sfârşitul lunii iulie. Personal, m-a deranjat faptul că s-a spus că am făcut acest lucru în ultima săptămână a lunii august. I-am anunţat destul de devreme pentru că am vrut ca toată lumea să iasă în câştig, să se facă o afacere bună şi să fim mulţumiţi cu toţii", a adăugat decarul lui PSG.
Presa spaniolă a dezvăluit în această vară că Real Madrid a oferit 170 milioane de euro în schimbul lui Kylian Mbappe, însă conducătorii lui PSG au refuzat această sumă, iar acum riscă să-l piardă gratis pe jucător, al cărui contract expiră la finalul sezonului.
Atacantul naţionalei de fotbal a Franţei, Kylian Mbappe spune că ar fi părăsit PSG doar pentru Real Madrid
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

4
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
4

16
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
16

203
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
203

826
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
826

29
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
29

38
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
38

246
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
246

26
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
26

21
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
21

4.600
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.600

10
Atletico Madrid – Getafe 1-0
10

14
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
14

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13
















Comentează