Atac extrem de puternic al Rusiei în Ucraina. România reacționează vehement împotriva Moscovei: 'E barbar!'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 04-07-2025

Actualizat: 04-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto: Nexta

România monitorizează condiţiile pentru redeschiderea în siguranţă a Consulatului României din Odesa, a transmis, vineri, pe X, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.

"Am fost îngrozită să aflu că Rusia a mai executat un atac masiv împotriva civililor ucraineni în multe oraşe din Ucraina, inclusiv Kiev şi Odesa. Încă o dată, Rusia dă dovadă de ignorare flagrantă a dreptului internaţional şi de dispreţ faţă de viaţa oamenilor. România condamnă cu fermitate acest atac barbar şi îşi exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean", a arătat şefa diplomaţiei române, relatează Agerpres.

Ea s-a referit şi la condiţiile redeschiderii misiunii diplomatice din Odesa.

"Apreciem foarte mult curajul soldaţilor ucraineni, mulţi dintre aceştia etnici români, şi rezilienţa cetăţenilor ucraineni, inclusiv a românilor din Ucraina. Suntem în strânsă coordonare cu partenerii noştri ucraineni şi în acelaşi timp monitorizăm condiţiile pentru redeschiderea în siguranţă a Consulatului României din Odesa, atunci când situaţia din teren va permite acest lucru", a afirmat Oana Ţoiu.

Atacul Rusiei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat vineri atacul rus "deliberat masiv şi cinic" asupra capitalei Kiev şi a altor regiuni ale Ucrainei, soldat cu cel puţin 23 de răniţi. El şi-a îndemnat aliaţii să exercite presiuni la scară largă, aceasta fiind singura soluţie posibilă în faţa poziţiei distructive a Moscovei

Forţele de apărare ucrainene au reuşit să doboare 270 de ţinte aeriene, în timp ce 208 drone au fost neutralizate prin bruiaj electronic, a spus Zelenski.

El a precizat că zeci de aeronave fără pilot au fost doborâte de drone interceptoare, elemente pe care Ucraina încearcă să le dezvolte pentru a-şi proteja oraşele, a adăugat preşedintele ucrainean.

În acelaşi timp, el şi-a îndemnat partenerii să continue să sprijine Ucraina în apărarea sa împotriva rachetelor balistice, care este de "importanţă vitală", şi a subliniat că sistemele Patriot şi rachetele lor sunt "adevăraţi protectori de vieţi".

Capitala Ucrainei a fost principala ţintă a acestui atac rusesc, care a afectat şi regiunile Kiev, Dnipropetrovsk, Sumî, Harkov şi Cernigău, unde, pe lângă fragmente de drone şi rachete, au fost înregistrate şi lovituri directe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură4°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri