Individul care a ucis sâmbătă un trecător şi a rănit alte patru persoane în capitala Franţei, înainte de a fi împuşcat, a strigat "Allah Akbar" (Allah e mare) în cursul atacului său cu cuţitul, potrivit martorilor, a anunţat procurorul Parisului, François Molins, care a sesizat secţia antiteroristă a parchetului, relatează AFP.
"În acest stadiu şi pe baza unor mărturii că agresorul a strigat "Allah Akbar" atacând trecătorii cu cuţitul, şi ţinând cont de modul de operare, am sesizat secţia antiteroristă a parchetului din Paris", a declarat François Molins în faţa presei, în cartierul Operei.
Ancheta este desfăşurată sub calificările de "asasinat" şi "tentativă de asasinat asupra persoanelor care deţin autoritate publică", "în legătură cu o acţiune teroristă", a precizat el.
Ea a fost încredinţată în comun brigăzii criminale a poliţiei judiciare din Paris, direcţiei generale a securităţii interne (DGSI) şi subdirecţiei antiteroriste (Sdat), a adăugat procurorul.
O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte patru au fost rănite, dintre care două grav, în jurul orelor 21.00 în centrul Parisului de un individ înarmat cu un cuţit, care a fost împuşcat de poliţişti.
Preşedintele Emmanuel Macron a deplâns că Franţa plăteşte "încă o dată preţul sângelui", însă a dat asigurări că nu va ceda "niciun centimetru duşmanilor libertăţii".
Agresiunea avut loc în arondismentul II, în apropierea Operei, în centrul capitalei Franţei, într-un cartier cu numeroase baruri, restaurante şi teatre foarte frecventat sâmbătă seară.
Atac cu cuţitul la Paris: Parchetul antiterorist sesizat, agresorul a strigat Allah Akbar potrivit martorilor (procuror)
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

10
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
10

237
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
237

19
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
19

24
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
24

786
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
786

106
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
106

578
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
578

1.528
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.528

93
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
93

2.515
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.515

5.514
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
5.514

2.263
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.263

2.569
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.569
















Comentează