Atac armat la o biserică din SUA - Au fost înregistrate mai multe victime

Autor: George Traicu

Publicat: 13-07-2025 23:11

Actualizat: 14-07-2025 02:11

Article thumbnail

Sursă foto: profimedia

Un suspect a împușcat și rănit un polițist duminică în comitatul Fayette din Kentucky, apoi a fugit într-o biserică unde mai multe persoane au fost rănite într-un al doilea schimb de focuri.

Atacatorul a fost ucis, iar focurile de armă au încetat. transmite AP.

Incidentul a început la ora 11:36 când polițistul a fost împușcat. Suspectul a ajuns ulterior la Biserica Baptistă Richmond Road din sud-vestul orașului Lexington, unde s-au produs noi împușcături.

Polițistul și alte persoane au fost transportate la un spital din apropiere, dar gravitatea rănilor nu este deocamdată cunoscută.

Poliția statului Kentucky nu a oferit detalii suplimentare despre moartea suspectului.

Guvernatorul Andy Beshear a confirmat că împușcăturile din biserică au provocat mai mulți răniți și a cerut rugăciuni pentru toate persoanele afectate. El a mulțumit pentru reacția rapidă a Departamentului de Poliție din Lexington și a Poliției Statale din Kentucky.

Alte detalii despre incident sunt încă în curs de clarificare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri