Un atac comis cu cuţitul, sâmbătă seara, de un bărbat, într-un tren de mare viteză din Japonia (shinkansen), s-a soldat cu un mort şi doi răniţi în stare gravă, a informat duminică poliţia niponă citată de agenţia EFE, scrie agerpres.ro.
Incidentul a avut loc în jurul orei locale 22,00 (12,00 GMT) pe linia de mare viteză dintre Yokohama şi Osaka, obligându-l pe mecanicul de locomotivă să realizeze o oprire de urgenţă la Odawara.
Conform EFE, atacatorul a început să atace cu cuţitul la întâmplare pasagerii din vagonul 12, provocând moartea unui bărbat de 30 de ani şi rănirea gravă a două tinere de 26 şi 27 de ani.
Atacul a declanşat panica în rândul pasagerilor, care au început să fugă spre alte vagoane din cele 14 ale trenului aflat în mers, iar cineva a activat alarma de securitate ducând la oprirea trenului, au relatat martori pentru canalul public NHK.
Aproximativ 880 de pasageri se aflau în shinkansen, ultimul al zilei cu destinaţia Osaka, potrivit datelor companiei feroviare Central Japan Railway.
Presupusul agresor a fost arestat şi a mărturisit poliţiei că a comis atacul asupra celorlalţi pasageri pentru că "se simţea frustrat", au indicat surse din investigaţie pentru agenţia niponă Kyodo.
EFE notează că incidente de acest tip sunt puţin obişnuite în trenurile de mare viteză din Japonia în ciuda faptului că nu există niciun tip de control de securitate la urcarea în vagoane şi a numărului ridicat de pasageri care călătoresc cu acest mijloc de transport (doar linia pe care s-a produs incidentul transportă anual circa 446.000 de persoane, conform companiei feroviare).
Atac armat în Japonia! Un bărbat a intrat cu cuțitul într-un tren de mare viteză
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

356
Asta e realitatea dintre PSD și PNL! Sorin Grindeanu: 'Aștept și mă rog și public de dl premier să aplice aceste măsuri'
356

28
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
28

3.289
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
3.289

39
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
39

75
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
75

1.616
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
1.616

27
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
27

91
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
91

2.205
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.205

1.585
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.585

3.019
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
3.019

108
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
108

10.763
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
10.763















Comentează