O exoplanetă gazoasă gigantică oscilează înainte şi înapoi în timp ce orbitează în jurul stelei mamă, ceea ce poate însemna că are la rândul său pe orbită o lună extrem de masivă, comparabilă cu aproximativ jumătate din masa lui Jupiter, gigantul gazos al Sistemului Solar, conform unui studiu aprobat pentru publicare în revista Astronomy & Astrophysics, transmite joi Space.com.
Astfel, dacă această lună există, ea este de mii de ori mai masivă decât orice altă lună din Sistemul Solar şi ar putea impune o redefinire a ceea ce astronomii consideră a fi un satelit natural al unei planete, scrie Agerpres.
Exoplaneta care ar putea avea această lună masivă este HD 206893 B, o planetă gazoasă care are masa de 28 de ori mai mare decât a lui Jupiter şi care orbitează în jurul unei stele tinere aflată la aproximativ 133 de ani lumină de Soare. Echipa care a realizat acest studiu a identificat indicii ale existenţei unui potenţial satelit natural în timp ce analiza planeta HD 206893 B cu instrumentul GRAVITY din dotarea Telescopului VLT (Very Large Telescope) localizat în deşertul Atacama din nordul statului Chile.
"Ceea ce am descoperit este că HD 206893 B nu urmează o orbită lină în jurul stelei sale. Pe lângă mişcarea sa orbitală, această planetă prezintă o mică dar cuantificabilă oscilaţie înainte şi înapoi. Această oscilaţie are o periodicitate de aproximativ 9 luni şi o dimensiune comparabilă cu distanţa de la Pământ la Lună", a declarat coordonatorul studiului, astronomul Quentin Kral de la Universitatea Cambridge. "Acest tip de semnal este ceea ce ne-am aştepta de la un obiect însoţit de un companion masiv şi nevăzut, cum ar fi o lună", a adăugat el.
Instrumentul GRAVITY a permis echipei să folosească o tehnică denumită astrometrie, care măsoară cu precizie poziţia stelelor şi a altor obiecte astronomice în timp. Această tehnică le permite astronomilor să detecteze prezenţa unor minuscule "aberaţii" în mişcare care sunt rezultatul unei "tracţiuni" gravitaţionale exercitate de un alt corp nevăzut.
"Această tehnică a fost folosită anterior pentru a măsura orbitele lungi şi lente ale exoplanetelor masive şi ale stelelor pitice brune, în cazurile în care observaţiile realizate la intervale de câţiva ani sunt suficiente", conform lui Kral. "În studiul nostru, am împins această abordare mult mai departe prin monitorizarea obiectului de-a lungul unor perioade de timp mult mai scurte, de ordinul zilelor şi lunilor. Ceea ce am descoperit este că (exoplaneta) HD 206893 B nu urmează o orbită lină în jurul stelei sale. În plus, prezintă o mică dar măsurabilă oscilaţie înainte şi înapoi".
Rezultatul acestei analize a fost deducerea existenţei unui corp însoţitor care orbitează HD 206893 B aproximativ o dată la nouă luni, la o distanţă de aproximativ o cincime din distanţa dintre Pământ şi Soare. Orbita acestei potenţiale exolune este înclinată cu aproximativ 60 de grade faţă de planul orbital al planetei sale-mamă, ceea ce ar putea indica faptul că un anumit tip de interacţiune a perturbat acest sistem la un moment dat în istoria sa.
Desigur, ceea ce ar fi cu adevărat extraordinar la această exolună, dacă ar fi confirmată, este masa sa absolut extraordinară, de aproximativ 40% din masa lui Jupiter sau de aproximativ nouă ori masa gigantului de gheaţă Neptun. Este atât de mare încât ar putea pune sub semnul întrebării definiţia cuvântului "lună".
"În sistemul nostru solar, cea mai masivă lună este Ganimede, care este încă extrem de mică în comparaţie cu ceea ce deducem aici. Ganimede este de mii de ori mai puţin masiv decât Neptun, aşa că există o diferenţă enormă de masă între cele mai mari luni pe care le cunoaştem şi această potenţială exoplună candidat", a spus Kral.
"Acest lucru ridică în mod firesc întrebarea dacă un astfel de obiect ar trebui numit lună. La aceste mase, distincţia dintre o lună masivă şi un companion cu masă foarte mică devine neclară. Cu toate acestea, în prezent nu există o definiţie oficială a unei exolune şi, în practică, astronomii se referă în general la orice obiect care orbitează o planetă sau un companion substelar ca fiind o lună."
Deşi astronomii cred că în trecut au fost detectate mai multe exolune, toate aceste posibile detectări au fost controversate. Prin urmare, echipa speră că exoluna HD 206893 B poate fi prima confirmată oficial.
"Exolunile sunt dificil de detectat deoarece produc semnale extrem de mici în comparaţie cu cele ale planetelor, iar aceste semnale depind foarte mult atât de tehnica de observare, cât şi de geometria sistemului", a explicat Kral.
Cea mai reuşită metodă de detectare a exoplanetelor până în prezent a fost metoda de tranzit, care măsoară fluctuaţiile de luminozitate provocate de traversarea sau "tranzitarea" unei planete prin faţa stelei sale. Dar această tehnică nu a avut nici pe departe acelaşi succes în detectarea exolunilor.
"Metoda de tranzit - care a fost cea mai de succes tehnică pentru găsirea exoplanetelor - poate, în principiu, detecta luni comparabile ca dimensiuni cu cele mai mari luni ale lui Jupiter. Cu toate acestea, este cea mai sensibilă la planetele care orbitează foarte aproape de stelele lor, iar studiile teoretice sugerează că este puţin probabil ca astfel de planete apropiate să păstreze luni mari pentru perioade lungi de timp", a spus Kral.
"Astrometria, tehnica pe care o folosim, este sensibilă la lunile cu perioadă mai lungă care orbitează planete sau însoţitori substelari departe de stelele lor. Acest lucru o face deosebit de promiţătoare pentru detectarea exolunilor - cel puţin pentru cele mai masive luni, care sunt probabil primele pe care le putem găsi", a mai explicat el.
Pe lângă eventuala confirmare a existenţei acestei exoluni, Kral şi colegii săi cred că această cercetare şi tehnica pe care au folosit-o stabilesc o foaie de parcurs viitoare pentru descoperirea exolunilor în alte sisteme planetare.
"Este important să reţinem că probabil vedem doar vârful aisbergului", a concluzionat Kral. "Aşa cum primele exoplanete descoperite au fost cele mai masive, orbitând foarte aproape de stelele lor - pur şi simplu pentru că au fost cele mai uşor de detectat - este de aşteptat ca primele exoluni pe care le identificăm să fie exemplele cele mai masive şi extreme", a mai susţinut el.
Comentează