România are toate resursele - păduri, lemn, capacităţi de prelucrare, specialişti şi şcoli - pentru a intra în plutonul fruntaş al ţărilor care fac paşi importanţi pentru reducerea emisiilor de carbon în sectorul construcţiilor, consideră reprezentanţii Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR).
În acest context, forestierii reiterează programele şi măsurile propuse în documentul-program "România verde în 10 paşi", printre care se regăsesc: Programul "Construcţii din lemn" - autorităţile publice vor realiza case pasive din lemn şi vor folosi minim 10% lemn în toate construcţiile realizate din fonduri publice; Programul "Casa din lemn" - persoanele fizice vor fi sprijinite financiar să realizeze construcţii din lemn; Programul "Construcţii din lemn pentru o economie verde" - persoanele juridice vor fi sprijinite pentru a realiza sedii, spaţii tehnice, spaţii pentru comerţ şi producţie din lemn; Reducerea cotei TVA pentru lemnul utilizat în construcţii la 5%.
Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, transmis luni AGERPRES, legea europeană privind clima cere Uniunii Europene să echilibreze emisiile gazelor cu efect de seră până în anul 2050 şi, ulterior, să obţină emisii negative.
"În acest sens, sectorul construcţiilor reprezintă o provocare majoră. Conform planului de acţiune pentru economia circulară din 2020, sectorul construcţiilor este responsabil pentru peste 35% din totalul deşeurilor şi pentru 5-12% din totalul emisiilor din UE. UE arată limpede că produsele din lemn pot contribui la transformarea sectorului construcţiilor din sursă de emisii într-un absorbant de carbon. Promovarea produselor de stocare a carbonului este pe deplin compatibilă cu principiul neutralităţii tehnologice. Toate aceste informaţii apar în răspunsul scris al vicepreşedintelui CE Frans Timmermans la o întrebare a membrilor grupului italian Identitate şi Democraţie din Parlamentul European cu privire la 'Principiul neutralităţii materialelor de construcţie'", notează ASFOR.
Pe de altă parte, pe data de 20 ianuarie 2022, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) a Parlamentului European a lansat draftul raportului "O nouă strategie europeană pentru 2030 - Management durabil al pădurilor în Europa", în care se aminteşte de "adoptarea unei abordări holistice care ia în considerare multifuncţionalitatea pădurilor, inclusiv stocarea carbonului în biomasa forestieră şi produsele din lemn" şi "crearea unui cadru de reglementare care să recunoască amprenta de carbon mai mică a produselor forestiere în comparaţie cu materialele alternative".
În viziunea specialiştilor ASFOR, cu ajutorul unor resurse precum păduri, lemn, capacităţi de prelucrare, specialişti şi şcoli, România are toate resursele pentru a intra în topul ţărilor care fac paşi importanţi pentru reducerea emisiilor de carbon în sectorul construcţiilor.
Asociaţia Forestierilor din România este organizaţia patronală şi profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere şi industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale membrilor săi în plan naţional şi internaţional.
Asociaţia Forestierilor din România: Avem păduri, lemn, capacităţi de prelucrare, specialişti şi şcoli, pentru reducerea emisiilor de carbon din construcții
București
4°C
Articole Similare

570
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
570

562
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
562

996
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
996

1.705
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.705

108
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
108

2.616
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.616

5.600
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
5.600

77
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
77

138
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
138

70
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
70

184
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
184

101
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
101

467
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
467
















Comentează