Un tribunal din Moscova a decis miercuri arestarea în lipsă a cetăţenei ucrainene Natalia Vovk, acuzată că a comis în august atentatul care a ucis-o pe Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, scriitor naţionalist rus apropiat al Kremlinului, relatează agenţia TASS, citată de EFE.
Natalia Vovk, care potrivit Moscovei a acţionat ca agentă a serviciilor secrete ucrainene, a fost dată în urmărire internaţională în urma deciziei tribunalului rus, ce a acuzat-o de asasinat motivat de ură politică.
Daria Dughina a fost ucisă pe 21 august, după ce autoturismul pe care-l conducea a explodat într-un atentat a cărui ţintă a fost de fapt tatăl său. Ei participaseră la un eveniment în apropiere de Moscova, iar de acolo Aleksandr Dughin urma să plece împreună cu fiica sa cu acelaşi autoturism, dar în final a plecat cu o altă maşină.
Potrivit investigaţiei efectuate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), ''crima a fost pregătită şi comisă de serviciile secrete ucrainene'', iar autorul ei a fost identificat drept un cetăţean ucrainean, Natalia Vovk, născută în 1979.
Aceasta a sosit în Rusia pe 23 iulie 2022 împreună cu fiica sa în vârstă de 12 ani, a închiriat un apartament în blocul unde locuia victima sa, pe care de atunci a urmărit-o în acţiunea de planificare a atentatului.
Imediat după comiterea acestuia, susţine tot FSB, agenta ucraineană a trecut graniţa în Estonia cu acelaşi autoturism cu care intrase în Rusia şi la care între timp schimbase de trei ori plăcuţele de înmatriculare.
Ucraina a negat orice implicare în acest asasinat, negând şi relatări apărute în presa rusă conform cărora Natalia Vovk este membră în regimentul Azov, o unitate de extremă-dreaptă integrată în armata ucraineană.
Asasinarea Dariei Dughina - Un tribunal din Moscova a dispus o primă arestare
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

462
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Anunță cum va fi vremea de Paștele ortodox
462

1.899
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
1.899

1.964
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.964

2.676
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.676

3.978
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.978

2.952
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.952

1.082
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.082

6.813
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
6.813

9.685
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
9.685

3.833
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.833

7.740
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.740

5.455
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.455

7.589
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
7.589

















Comentează