Thailanda şi Cambodgia au convenit asupra unui armistiţiu imediat, au anunţat sâmbătă miniştrii apărării din cele două ţări, într-un comunicat comun, relatează BBC, potrivit news.ro.
Ambele părţi au convenit să îngheţe toate mişcările de trupe şi să permită civililor care locuiesc în zonele de frontieră să se întoarcă acasă, punând capăt săptămânilor de ciocniri intense la frontieră, care au provocat moartea a cel puţin 41 de persoane şi strămutarea a aproape un milion de persoane.
Armistiţiul a intrat în vigoare la ora locală 12:00 (05:00 GMT). După ce va fi respectat timp de 72 de ore, 18 soldaţi cambodgieni reţinuţi de Thailanda vor fi eliberaţi, se arată în comunicat.
Progresul a fost realizat după ce oficialii thailandezi şi cambodgieni au discutat timp de câteva zile cu scopul de a pune capăt noilor confruntări dintre cele două ţări.
Comunicatul comun prezintă termenii „dezescaladării”, care includ încetarea „atacurilor asupra civililor, obiectelor şi infrastructurilor civile, precum şi asupra obiectivelor militare ale ambelor părţi”.
„Ambele părţi trebuie să evite focurile neprovocate, avansarea sau deplasarea trupelor către poziţiile sau trupele celeilalte părţi”, se arată în comunicat.
Declaraţia precizează, de asemenea, că eliberarea celor 18 soldaţi cambodgieni reţinuţi de Thailanda se va face „în spiritul Declaraţiei de la Kuala Lumpur”, un acord între cele două ţări semnat în octombrie, în cadrul unei ceremonii la care a participat preşedintele american Donald Trump.
Acordul de încetare a focului a fost încălcat în această lună, când au izbucnit noi ciocniri.
De atunci, ambele părţi s-au acuzat reciproc de încălcarea armistiţiului.
Armata thailandeză a declarat că trupele sale au răspuns la focurile cambodgiene în provincia Si Sa Ket din Thailanda, în urma cărora doi soldaţi thailandezi au fost răniţi.
Ministerul Apărării din Cambodgia a declarat că forţele thailandeze au atacat primele, în provincia Preah Vihear, şi a insistat că Cambodgia nu a ripostat.
Ciocnirile au continuat pe tot parcursul lunii decembrie. Vineri, Thailanda a efectuat lovituri aeriene asupra unei regiuni de frontieră disputate din Cambodgia.
Forţele aeriene thailandeze au declarat că au lovit o „poziţie militară fortificată” cambodgiană după ce civilii au părăsit zona. Ministerul Apărării din Cambodgia a declarat că loviturile au fost „atacuri indiscriminate” împotriva caselor civile.
Disputele de frontieră dintre Thailanda şi Cambodgia datează de mai bine de un secol, dar tensiunile s-au intensificat în luna mai a acestui an, când un soldat cambodgian a fost ucis într-o ciocnire.
Două luni mai târziu, în iulie, au avut loc cinci zile de lupte intense de-a lungul frontierei, care s-au soldat cu zeci de soldaţi şi civili morţi. Alte mii de civili au fost strămutaţi.
În urma unei intervenţii din partea Malayeziei şi a preşedintelui american Donald Trump, a fost negociat un armistiţiu fragil între cele două naţiuni, care a fost semnat la sfârşitul lunii octombrie.
Trump a numit acordul „Acordurile de pace de la Kuala Lumpur”. Acesta obliga ambele părţi să-şi retragă armele grele din regiunea disputată şi să înfiinţeze o echipă provizorie de observatori pentru a o monitoriza.
Cu toate acestea, acordul a fost suspendat de Thailanda în noiembrie, prim-ministrul thailandez Anutin Charnvirakul anunţând că ameninţarea la adresa securităţii „nu a scăzut de fapt”.





























Comentează