"Franţa şi Statele Unite ale Americii nu vor tolera impunitatea", în cazul în care vor exista "dovezi clare privind utilizarea" armelor chimice în Siria, a afirmat preşedinţia franceză într-un comunicat, după o convorbire telefonică, vineri, între preşedinţii francez, Emmanuel Macron, şi american, Donald Trump, relatează France Presse, conform agerpres.ro.
Cei doi şefi de stat "au cerut aplicarea imediată a Rezoluţiei 2401, votată în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU", potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, care menţionează că Emmanuel Macron "a subliniat vigilenţa sa extremă cu privire la problema armelor chimice", preşedintele francez reiterând că se va da un răspuns ferm în cazul în care se va dovedi utilizarea armelor chimice, soldată cu moartea civililor, "în coordonare cu aliaţii noştri americani".
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat săptămâna trecută, în unanimitate, o rezoluţie care cerea o încetare a focului "fără întârziere" în Siria, dar forţele siriene şi ruseşti au menţinut joi presiunea militară asupra enclavei rebele în Ghouta orientală, armistiţiul controversat neavând consecinţele umanitare scontate pe teren.
"În faţa continuării bombardamentelor nediscriminatorii împotriva civililor, în special în Ghouta orientală, şi a degradării continue a situaţiei umanitare, preşedintele Republicii şi omologul său american au subliniat necesitatea ca Rusia să exercite, fără ambiguitate, o presiune maximă asupra regimului de la Damasc pentru ca acesta să-şi exprime în mod clar angajamentul de a respecta rezoluţia Consiliului de Securitate", a indicat în comunicatul său Palatul Elysee.
Preşedinţii francez şi american "au decis să acţioneze împreună pentru aplicarea Rezoluţiei 2401 cu scopul de a facilita încetarea ostilităţilor, livrarea de ajutor umanitar şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor", se mai spune în text.
Arme chimice în Siria: Franţa şi SUA nu vor tolera impunitatea (Palatul Elysee)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
6

272
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
272

15
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
15

23
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
23

427
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
427

1.893
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.893

238
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
238

101
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
101

2.568
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.568

2.256
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.256

22
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
22

1.455
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.455

32
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
32
















Comentează