Armata chineză a anunţat miercuri că a desfăşurat recent un exerciţiu militar în apropiere de Taiwan, ca "avertisment serios" la adresa interacţiunilor dintre SUA şi insulă, au relatat media de stat chineze preluate de Reuters.
Anunţul vine după ce luni, aflat în vizită în Japonia, preşedintele american Joe Biden a părut să se demarce de anii de "ambiguitate strategică", afirmând că SUA va apăra militar Taiwanul dacă China va invada insula.
Taiwanul, care are o populaţie de 23 de milioane de locuitori, este considerat de China o provincie rebelă destinată să revină într-o zi sub controlul său, cu forţa dacă va fi nevoie. SUA, care au stabilit relaţii diplomatice cu Beijingul în 1979, au menţinut relaţii şi cu Taipei şi rămân cel mai important sprijin militar al său.
Joe Biden a răspuns afirmativ luni la o întrebare despre posibilitatea ca SUA să "apere militar Taiwanul", dacă Beijingul ar invada insula autonomă. "Acesta este angajamentul pe care l-am luat", a adăugat preşedintele american."Am fost de acord cu politica unei Chine unice, am semnat-o (...) dar ideea că (Taiwan) poate fi luat cu forţa pur şi simplu nu este potrivită".
Întrebat câteva ore mai târziu în timpul unei conferinţe de presă la Pentagon despre semnificaţia declaraţiilor preşedintelui american, secretarul american al apărării Lloyd Austin a asigurat că nu s-a schimbat nimic.
"Aşa cum a spus preşedintele, politica noastră privind o singură Chină nu s-a schimbat", a spus şeful Pentagonului."El a reiterat această politică şi angajamentul nostru pentru pace şi stabilitate în strâmtoarea Taiwan".
O lege obligă SUA să ajute insula să se apere în cazul unui conflict, dar SUA au aplicat de zeci de ani politica aşa-numitei "ambiguităţi strategice", abţinându-se să precizeze clar ce circumstanţe le-ar determina să intervină militar pentru a apăra insula.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va ţine joi un discurs foarte aşteptat despre China, a anunţat marţi Departamentul de Stat.
Armata chineză, avertisment serios la adresa SUA - Exercițiu militar în apropierea Taiwanului
Articole Similare

61
Au descoperit fizicienii o nouă dimensiune a realității? Ipoteza care ar putea schimba radical modul în care înțelegem Universul
61

603
Trei zodii primesc 'cheia succesului' de la Univers. Martie poate este luna lor de aur
603

360
Ruptură totală între Casa Albă și Anthropic: proiectele guvernamentale de inteligență artificială, sistate
360

724
Iranul face pasul înapoi: a acceptat să nu mai stocheze uraniu îmbogăţit
724

350
România înregistrează scoruri îngrijorătoare privind discriminarea, peste nivelul UE. Ce spun datele Eurostat
350

1.396
Tehnologia a ieșit din laboratoare direct pe stradă: primul oraș din România unde unde roboți umanoizi și patrupezi patrulează pe străzi
1.396

872
Se apropie momentul decisiv: Trump confirmă că o decizie crucială privind Iranul este 'pe masă'
872

1.477
Un mic sat din Europa a devenit un adevărat magnet pentru vedete: Tot mai mulți aleg să se mute în localitatea cu un peisaj de vis
1.477

1.446
Cercetătorii americani fac un anunț major: o nouă lume s-ar putea ascunde chiar în curtea noastră cosmică
1.446

696
Donald Trump aruncă bomba: Cuba, următoarea țintă a Statelor Unite
696

1.728
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au publicat imagini cu trupe ruse folosind muniții cu fosfor alb într-un atac asupra orașului Kostiantînivka
1.728

1.052
Horoscopul zilei de 1 martie 2026. Gemenii au grijă de sănătatea lor. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
1.052

708
Țara cu peste 820 de limbi vorbite: Lucruri mai puțin știute despre țările lumii
708

















Comentează