Mihai Rotaru, patronul miliardar al echipei CSU Craiova, e arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul ANRP 4. Omul a încercat să-i sensibilizeze pe judecători spunându-le că are 4 copii acasă și că vrea să fie liber de sărbătorile de iarnă. În plus, el îl acuză pe preotul care l-a denunțat că a inventat acuzațiile pentru a scăpa de problemele penale pe care le are și pentru că nu a mai vrut să-i dea bani.
Unul dintre avocații săi, Plopeanu Florin, a susţinut că pentru a fi arestat, Rotaru ar fi trebuit să se înţeleagă cu persoanele care au acţionat în calitate de autori. ”Această înţelegere presupune acordul comun de a atinge un anumit obiectiv, în cazul de faţă, săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Citește și: Gest incredibil la votul pentru arestarea lui Şova: Un senator a FURAT o bilă
Or, această înţelegere nu există, împrejurare ce reiese din argumentaţia parchetului care, la pagina 16 din referat, îşi asumă faptul că nu este dovedită o asemenea înţelegere între complice şi membrii comisiei. Însă, cu toate acestea, se afirmă că această activitate îmbracă forma unei complicităţi secrete. Prin urmare, susţine că nu ar trebuie să se mai cerceteze existenţa unei înţelegeri între participanţii la comiterea acestei fapte.”, se arată în referatul de motivare a arestării preventive emis de ÎCCJ.
Citește și: Procurorii au arătat pozele cu Crinuța Dumitrean și Ioan Oltean
Avocatul a susținut că, în al doilea rând, actul material specific complicităţii care se reţine în sarcina inculpatului constă în formularea unei solicitări de urgentare a rezolvării unei cereri de despăgubiri. Or, o cerere de urgentare nu reprezintă, niciodată, prin ea însăşi, un act cu caracter penal, indiferent de cine ar fi formulat această solicitare. Mai mult, nu se menţionează sub nicio formă că, dincolo de formularea acestei cereri, între inculpatul Rotaru Mihai şi membrii comisiei ar fi existat o înţelegere.
Apărarea a mai arătat că, dacă se vor analiza atât cererea de urgentare, cât şi cea de formulare a despăgubirilor, se va constata că cele două scrisuri par a fi identice, având în vedere vârsta doamnei Neaţu, de 83 de ani. Astfel, posibilitatea ca aceasta să nu îşi mai amintească acest aspect este foarte mare. În plus, trebuie subliniat că tot doamna Neaţu a precizat că nu îşi mai aminteşte dacă a formulat această cerere şi nu că nu a formulat, niciodată, o astfel de solicitare.
Citește și: Decizie CRUCIALĂ a lui Klaus Iohannis pentru GRAȚIEREA lui Mencinicopschi și Ridzi
În al treilea rând, apărarea mai susţine că, în cuprinsul acuzaţiei se subliniază că este vorba de o complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu pentru faptul că s-a solicitat urgentarea, dar și acordarea unei despăgubiri supraevaluate. În esență, toate discuțiile purtate pe marginea raportului de evaluare, întocmit de către acest expert, sunt neavizate, întrucât nu se poate pune în discuție corectitudinea unui asemenea raport, câtă vreme singurele argumente care critică acest raport sunt cele aduse de către procuror, care își manifestă îndoială legată de modalitatea în care au fost alese reperele de comparație.
Apărarea a mai susținut că, în situația în care, reperele de comparație nu au fost alese conform acelor standarde, atunci se pune în discuție competența expertului evaluator. Astfel, alegerea greșită a acelor repere de comparație nu fac dovada, în sine, a unei fapte ilicite. Totodată, această supraevaluare nu poate fi luată considerată că fiind un elemente important într-un dosar penal și în formularea unei acuzații câtă vreme niciun alt specialist evaluator nu a infirmat acest raport și nici nu a indicat care sunt motivele pentru care prima evaluare are vicii grave, iar suma stabilită în cadrul acelei evaluări este una greșită.
Așadar, afirmațiile procurorului că acele repere de comparație nu sunt tocmai în regulă pentru că, cuantumul sumei stabilite este mult prea mai mare, poate constitui un temei pentru aprofundarea cercetărilor, dar nu pentru dovedirea caracterului incorect al acestei evaluări.
Pe cale de consecință, având în vedere aceste elemente în ceea ce privește prima acuzație, apărarea consideră că este foarte clar, la o analiză riguroasă a acestor standarde de probă, că nu s-a atins standardul de probă cerut de lege, respectiv dovedirea unei suspiciuni rezonabile în ceea ce privește implicarea inculpatului Rotaru Mihai, sub forma complicității, la fapta de abuz a membrilor comisiei.
În ceea ce priveşte cea de-a doua acuzaţie reţinută în sarcina inculpatului, respectiv infracţiunea de cumpărare de influenţă, care, în esenţă, constă în aceea că, în cursul anului 2009, acesta ar fi cumpărat influenţă de la domnul deputat Ioan Oltean în scopul de a determina urgentarea soluţionării acestei cereri.
în ceea ce priveşte susţinerea acuzaţiei, în acest caz, parchetul invocă două dovezi, şi anume, depoziţia martorilor Alexandrescu Ioan şi ..., sens în care, face trimitere la fila..., în care se arată că „în preajma Paştelui 2010 la biserica din Chitila, şoferul lui Rotaru i-a dat un sac mare de bani lui Oltean…600.000 euro”.
Totodată, solicită să ne analizeze această afirmaţie cu declaraţia dată de martorul Alexandrescu care a afirmat că, „Ioan Oltean a venit o singură dată, în curtea bisericii, cu autoturismul de serviciu, am observat că avea şofer, ocazie cu care Mihai Rotaru i-a înmânat o sumă de bani, din câte îmi amintesc, aproximativ 600.000 euro”.
Aşadar, remiterea efectivă, element esenţial în determinarea existenţei infracţiunii de cumpărare de influenţă, s-a realizat fie de inculpatul Mihai Rotaru fie de către şoferul acestuia, aspect care, în opinia apărării, constituie o inadvertenţă.
În cuprinsul referatului se mai precizează că suma de 600.000 euro a fost remisă în preajma Paştelui. Deci, anterior deciziei de aprobare a cererii de despăgubire din luna iunie 2010. În legătură cu acest moment, martorul Alexandrescu declară că „acest fapt s-a întâmplat spre sfârşitul anului 2010, şi, îşi aminteşte că era într-o seară”. În opinia apărării, acest act nu constituie o eroare materială, ci declaraţia acestui martor lasă fără sens remiterea sumei de bani, respectiv dacă această s-a făcut la sfârşitul anului 2010, pentru urgentarea soluţionării unei cereri, care s-a rezolvat în luna iunie 2010.
Astfel, apărarea susţine că, constată această dificultate în dovedirea remiterii efective a sumei de bani, în referat, această declaraţie este mistificată şi se precizează că, de fapt, suma de bani a fost remisă în preajma Paştelui 2010, pentru ca lucrurile, în mod coerent, să aibă un sens.
În atare condiţii, apărarea susţine că ar trebuie să se analizeze dacă este vorba despre un fals, întrucât este vorba despre un înscris oficial, întocmit de către funcţionar, despre inserarea unor fapte, care, în mod evident, nu corespund realităţii, cât şi despre folosirea unui înscris fals în scopul luării măsurii arestării preventive.
Prin urmare, în faţa acestei realităţi pe care apărarea o prezintă spre a fi verificată, solicită ca judecătorul de drepturi şi libertăţi să procedeze conform dispoziţiilor art. 360 Cod procedură penală, pentru a stabili dacă se poate reţine săvârşirea infracţiunii de audienţă, în ceea ce priveşte uzul de fals.
Tot cu privire la declaraţia martorului Alexandrescu, singura probă directă folosită de către acuzare în dovedirea existenţei infracţiunii de cumpărare de influenţă, apărarea arată că, faţă de dispoziţiile art.119 coroborat cu art.106 Cod procedură penală, este necesar adresarea unei serii de întrebări prealabile persoanei audiate, printre altele, cele cu privire la antecedentele penale şi la implicarea într-un dosar aflat în curs de cercetare. Relevanţa întrebării şi mai cu seamă a răspunsului este esenţială în cazul unui martor, deoarece ajută, într-un mod determinant, la stabilirea credibilităţii martorului. Or, în cadrul declaraţiei martorului Alexandrescu nu sunt menţionate aceste întrebări, motiv pentru care apărarea se întreabă dacă acest aspect constituie o omisiune.
În acest sens, apărarea arată că, din discuţiile purtate cu inculpatul Rotaru Mihai rezultă că martorul Alexandrescu, care între timp nu mai deţine calitatea de preot, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiuni de trafic de influenţă, împrejurare care, în opinia apărării, prezintă relevanţă în stabilirea credibilităţii.
Mai mult, pe lângă faptul că martorul Alexandrescu a fost condamnat penal, acesta, în prezent, mai este cercetat şi în alte dosare penale.
Astfel, atât acest denunţ cât şi această declaraţie au fost făcute în scopul obţinerii unei reducerii de pedeapsă, element care, în opinia apărării, poate fi luat în considerare la evaluarea credibilităţii.
Faţă de aceste susţinere, apărarea face trimitere la jurisprudenţa CEDO, potrivit căreia, niciodată, nu se poate dispune o soluţie şi nu poate fi considerată probă determinantă într-o cauză, declaraţia unei persoane aflată într-o astfel de situaţie, aceea de a obţine beneficii juridice în urma declaraţiei pe care a dat-o.
De asemenea, apărarea mai arată că la momentul când martorul Alexandrescu a fost întrebat dacă există relaţii de prietenie sau duşmănie între acesta şi vreuna din persoanele cercetate în prezenta cauză, acesta a arătat că nu este cazul.
Un al doilea aspect relevat de apărare îl constituie acela că, între inculpatul Rotaru Mihai şi martorul Alexandrescu există o relaţie de amiciţie destul de veche, sens în care arată că, în ultimul an şi jumătate, martorul a primit de la inculpatul Rotaru suma de aproximativ 15.000 euro, reprezentând fie onorariile cuvenite avocaţilor, întrucât era implicat în dosare penale, fie cheltuielile ocazionate cu plata chiriei uneia dintre fetele sale, sau cele cu privire la plata operației la genunchi pe care acesta a suferit-o. Însă, în ultimele două săptămâni, pentru că martorul Alexandrescu a tot insistat să primească ajutor material, inculpatul Rotaru a refuzat să mai discute cu acesta și i-a comunicat, în mod explicit, că nu îl va mai ajuta, întrucât, consideră că, din această solicitare de sprijin a făcut un obicei. Declarația în care sunt relatate toate aceste detalii a fost luată în data de 25 noiembrie 2015, deci, după ce inculpatul Rotaru a refuzat să îi acorde acest sprijin material, împrejurare care, în opinia apărării, constituie un element semnificativ în declarația martorului.
Prin urmare, și omisiunea în consemnarea acestei declarații, cu privire la aceste elemente esențiale, în primul rând pentru înțelegerea semnificației și veridicității acestei declarații, constituie, în opinia apărării, o inducere în eroare a instanței în ceea ce privește lămurirea acestor aspecte.
A doua mărturie care, în opinia parchetului, dovedește faptul remiterii sumei de bani în biserica din Chitila aparține martorului Toma Victor, care afirmă că „Rotaru Mihai era un obişnuit al aşezământului din Chitila”, iar procurorul concluzionează că banii au fost remişi în acea locaţie se impune în mod rezonabil.
Pentru aceste considerente, apărarea susţine că standardele de probaţiune, seriozitatea şi profesionalismul organelor de cercetare, precum şi respectarea legalităţii trebuie asigurate.
Prin urmare, în ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă, standardele de probă, respectiv dovada că, în această situaţie, s-a stabilit existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la implicarea inculpatului Rotaru într-o activitate de cumpărare a influenţei, aşa cum a fost probată şi cum a fost examinată de către apărare, sunt insuficiente, fiind un eufemism.
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie necesară luării măsurii preventive, respectiv, necesitatea arestului preventiv justificată prin nevoia de înlăturare a unui pericol public reprezentat de persoana inculpatului Rotaru, apărarea solicită a se observa că denunţul a fost formulat în luna aprilie 2014, şi cu toate acestea, parchetul a dispus începerea urmării penale în luna ianuarie 2015 şi formularea unei propunerii de arestare preventivă tocmai după un an de zile.
În al doilea rând, există o obligaţie legală de motivare, în concret al acestui pericol public, sens în care face trimitere la concluzia procurorului care afirmă că măsura arestării preventive este necesară pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Această motivare, care, în realitate, este o formulare generică şi stereotipă nu este de natură să lămurească de ce opina publică ar fi înspăimântată în situaţia în care inculpatul ar fi lăsat în liberate.
Pentru toate aceste motive, apărarea solicită să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Rotaru Mihai.
Consideră că atunci când se solicită luarea măsurii arestului preventiv, procurorul apreciază că sunt probe din care rezultă existenţa infracţiunii, cu toate elementele sale constitutive.
Solicită instanţei să observe că singurul act ce se pretinde a fi făcut de către inculpat, în complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, este depunerea unei cereri de urgentare a soluţionării cererii de despăgubiri.
Se pune problema analizării acestui act din perspectiva actelor reţinute în sarcina autorilor infracţiunii. Dacă nu se consacră o legătură strânsă între actele complicelui şi actele autorului, este evident că nu se poate reţine existenţa unei complicităţi.
Cu privire la faptul că instanţa i-a solicitat procurorului să facă referiri la participaţia unora dintre inculpaţi, membri ai Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, pentru care, procurorul de caz a reţinut forma intenţiei indirecte, arată că spre deosebire de cei trei, la care se adaugă şi Diacomatu Sergiu Ionuţ, despre ceilalţi, în mod special, Dumitrean Crinuţa, se reţine că au săvârşit infracţiunea cu intenţie directă.
În opinia apărării, probabil că s-a avut în vedere, de către acuzare, o anumită legătură cu deputatul Oltean, trăgându-se concluzia că aceasta era direct interesată, prevăzând, astfel, rezultatul faptei şi urmărind producerea acestuia.
În continuare, precizează că se pune problema coeziunii psihice a coautorilor care au săvârşit, în calitate de membri ai Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, infracţiunea de abuz în serviciu.
Apărarea critică existenţa unei coeziuni psihice între persoane care săvârşesc aceleaşi fapte prevăzute de legea penală, cu două forme de vinovăţie diferite, acuzarea reţinând forma de vinovăţie a intenţiei indirecte pentru unii dintre inculpaţi şi a intenţiei directe pentru alţi inculpaţi.
Apreciază că în condiţiile în care se reţine coautoratul, în sensul unei decizii colective, trebuie analizat dacă între participanţi a existat o înţelegere de tip fraudulos.
Arată că parchetul nu a făcut dovada că între membrii Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor sau între majoritatea sau membrii care constituie majoritatea a existat o asemenea coeziune psihică, dată de înţelegeri prealabile înainte de luarea unei hotărâri.
Solicită instanţei să analizeze actul abuziv al parchetului, în sensul că, pe de o parte, acesta susţine că Rotaru Mihai a formulat o cerere de urgentare a soluţionării despăgubirii, iar pe de altă parte, nu reţine în sarcina inculpaţilor autori că au dat despăgubirea mai repede decât trebuia.
În acest sens, arată că nici nu se putea reţine acest aspect, întrucât nu era în sarcina acestora să stabilească ordinea în care erau soluţionate dosarele. În sarcina Comisiei nu exista atribuţia de soluţionare a dosarelor într-o ordine firească.
Parchetul a mai susţinut că membrii Comisiei au comis un act omisiv, nu şi-au îndeplinit atribuţiile pentru că nu au trimis raportul la evaluare. Împrejurarea că au aprobat despăgubirea nu este un act culpabil, au aprobat-o, în loc să trimită raportul la reevaluare.
Prin urmare, dacă acţiunea membrilor Comisiei este omisivă, se pune problema dacă cineva, inclusiv, Rotaru Mihai, poate să fie complice la o omisiune. În acest sens, arată că omisiunea este un act personal, nesusceptibil de complicitate.
În consecinţă, apreciază că nu există o legătură directă care să consacre un ajutor valabil la actul abuziv al membrilor Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, iar din această perspectivă, inculpatul Rotaru Mihai nu poate fi considerat complice.
Dacă se discută despre existenţa unei participaţii penale, trebuie analizate actele fiecăruia dintre participanţi, separat, pentru a vedea dacă acestea puteau să producă consecinţele cerute de lege.
Astfel, dacă inculpatul formula cererea de urgentare şi Comisia aproba mai înainte, dar nu erau supraevaluate despăgubirile, avocatul se întreabă dacă se mai reţinea complicitatea la abuz în serviciu cu urmarea imediată constând în producerea unei pagube în patrimoniul unei persoane prevăzute la art.145 Cod penal sau a statului.
Actul abuziv al autorilor care constă în aceea că aprobă o despăgubire supraevaluată nu are nimic în legătură cu actul de complicitate reţinut de parchet în sarcina inculpatului.
Rotaru Mihai nu a făcut absolut nimic pentru ca cererea să îi fie aprobată. Apreciază că în contextul în care, cei care trebuiau să aprobe punerea pe lista, cu prioritate, a dosarului lui Rotaru Mihai nu îi aprobau cererea, nu se mai reţinea complicitatea inculpatului la o infracţiune care nu fusese niciodată săvârşită.
Trebuie să se ajungă la concluzia că respectarea sau nerespectarea atribuţiilor de serviciu nu are nimic în legătură cu un ajutor prezumtiv sau posibil la nerespectare, pentru că actele de respectare sau nerespectare a atribuţiilor de serviciu sunt acte personale ale funcţionarului public, conform fişei postului.
Consideră că nu există elemente probatorii din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Referitor la infracţiunea de cumpărare de influenţă, arată că măsura arestului preventiv, în condiţiile în care s-a stabilit că arestul la domiciliu este o măsură privativă de libertate, are caracter de excepţie raportat la celelalte măsuri. Luarea măsurii arestului preventiv trebuie să aibă la bază elemente clare, ferme din care să rezulte săvârşirea unei infracţiuni, alături de celelalte condiţii prevăzute de art. 223 alin.2 Cod procedură penală.
În prezenta cauză, este vorba despre o mărturie, care este lipsită de valoare în condiţiile în care nu este susţinută de o altă probă din care să rezulte elementul esenţial al infracţiunii, şi anume, remiterea sumei de bani. Este afirmaţia unui denunţător, ulterior, devenit martor, care nu este coroborată cu altă probă, prin urmare, nu poate conduce la o concluzie fermă sau nici măcar la o suspiciune rezonabilă.
În consecinţă, pe baza mărturiei denunţătorului, nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Astfel, nu este îndeplinită condiţia premisă, inculpatul nu a săvârşit infracţiunile de care este acuzat, sens în care, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a propunerii de arestare preventivă a inculpatului în temeiul art. 227 alin.1 Cod procedură penală.
Inculpatul Rotaru Mihai, în ultimul cuvânt, solicită respingerea aplicării unei pedepse privative de libertate, iar în cazul în care instanţa va considera că se impune o măsură preventivă, solicită dispunerea măsurii controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Precizează că este tatăl a patru copii minori, de care doreşte să fie alături de sărbători.”, se mai arată în actul invocat.
Comentează