Autorităţile turce au ordonat arestarea a 82 de membri ai personalului militar suspectaţi de legături cu reţeaua acuzată de Ankara pentru lovitura de stat eşuată din 2016, a anunţat marţi agenţia de presă de stat Anadolu, preluată de Reuters, potrivit Agerpres
Ankara îl acuză pe clericul musulman stabilit în Statele Unite Fethullah Gulen, care trăieşte în exil autoimpus în Pennsylvania din 1999, că a pus la cale încercarea de puci din iulie 2016. Gulen neagă orice implicare.
Poliţia este în căutarea a 42 de suspecţi în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în provincia de coastă Izmir (vest), dar de asemenea efectuează raiduri în alte 17 provincii, potrivit Anadolu. Potrivit agenţiei, autorităţile cred că suspecţii au fost apelaţi de membri ai reţelei Gulen de la telefoane publice.
Restul de 40 de suspecţi, inclusiv soldaţi activi, sunt căutaţi în cadrul unei operaţiuni în provincia centrală Konya, dar desfăşurată şi în alte 25 de provincii, potrivit Anadolu.
La aproape trei ani de la lovitura de stat eşuată, peste 77.000 de persoane au fost încarcerate în aşteptarea procesului, în timp ce aproximativ 150.000 din cadrul serviciilor publice, armatei şi altele au fost concediate sau suspendate de la locul de muncă într-o represiune la scară largă. Operaţiuni la scară largă au încă loc cu regularitate.
Grupurile pentru apărarea drepturilor omului şi aliaţii occidentali ai Turciei au criticat scopul acestei represiuni, afirmând că Erdogan s-a folosit de puciul eşuat ca pretext pentru a înlătura disidenţa.
Guvernul a declarat că măsurile de securitate sunt necesare din cauza gravităţii ameninţării cu care se confruntă Turcia şi a promis eradicarea reţelei lui Gulen în ţară.
Arestările continuă înTurcia - Încă 82 de membri ai personalului militar suspectaţi de legături cu Gulen au fost arestați
Explorează subiectul
Articole Similare

1.148
VIDEO Imagini dramatice: Centrul istoric al unui vechi și superb oraș din Italia se prăbușește, după ce muntele efectiv s-a rupt
1.148

26
Proteste în Iran: Peste 6.000 de oameni au murit, potrivit unui ONG
26

2.121
Gafă uriașă la Moscova: Rusia recunoaște din greșeală că Ucraina a scufundat nava-amiral 'Moskva'
2.121

54
Haos în SUA din cauza vremii extreme: furtuna de gheață provoacă pene masive de electricitate
54

1.027
VIDEO Noapte de groază în Ucraina: Rusia a atacat cu 165 de drone - copii printre răniți și pagube majore
1.027

1.155
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
1.155

44
Emmanuel Macron îi va primi miercuri pe șefa guvernului danez și pe premierul Groenlandei
44

2.353
Nici Groenlanda nu mai știe ce vrea cu adevărat Donald Trump. Autoritățile infirmă declarațiile SUA referitoare la existența unui acord
2.353

2.945
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
2.945

3.928
Zelenski este îngrozit de forța armatei Rusiei de a trimite ”carne de tun”: Câți soldați ar trebui să elimine lunar, pentru ca rușii să rămână fără resurse
3.928

5.444
VIDEO Franța vine cu un răspuns categoric, după afirmațiile controversate ale șefului NATO: Europa nu se poate apăra singură
5.444

3.671
O descoperire recentă făcută în China schimbă jocul, în bătălia pentru cea mai râvnită resursă a omenirii
3.671

80
Raport: Lupta împotriva antisemitismului în Europa, împiedicată de 'lacune' în înregistrarea incidentelor
80

















Comentează