Arestări în Kazahstan după o manifestaţie anti-chineză - Portretul lui Xi Jinping a fost incendiat

Autor: George Traicu

Publicat: 14-11-2025 13:59

Article thumbnail

Sursă foto: The Diplomat

Autorităţile din Kazahstan au anunţat vineri arestarea a 12 persoane, în timp ce alte şase au fost amendate, fiind acuzate că au incendiat un portret al liderului chinez Xi Jinping în timpul unei rare demonstraţii organizate pentru a denunţa dispariţia unui kazah din regiunea chineză Xinjiang, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"O manifestaţie neautorizată a fost dispersată pe 13 noiembrie. Participanţii au comis acte ilegale, incendiind steagul şi portretul liderului unui stat străin", a anunţat poliţia într-un comunicat.

Doisprezece persoane au fost plasate în arest preventiv pentru cincisprezece zile, iar alte şase au fost amendate, potrivit poliţiei regionale, care a deschis o anchetă pentru incitare la ură.

Demonstraţia a avut loc în districtul Uygur din regiunea Almatî, în extremul sud-est al Kazahstanului, la graniţa cu China.

O parte a populaţiei din Asia Centrală este îngrijorată de datoria tot mai mare a ţărilor lor faţă de Beijing şi denunţă achiziţionările de terenuri şi represiunea Chinei împotriva minorităţilor musulmane din Xinjiang.

O înregistrare video postată pe Instagram arată circa 30 de persoane adunate în stepă, alături de poliţişti. Într-o altă fotografie, ele ţin în mână trei steaguri chineze şi un portret al liderului Xi Jinping.

"Ne-am adunat, am ars steagul chinez şi portretul liderului său pentru a protesta împotriva expansiunii Chinei şi a acaparării pământului nostru", afirmă persoana din spatele camerei.

"Chinezii au cumpărat acest teren şi îşi continua expansiunea, iar noi ne opunem acestei situaţii", a continuat protestatarul, fără a oferi mai multe detalii, deşi o lege interzice vânzarea de terenuri agricole către străini.

El a denunţat dispariţia unui cetăţean kazah din Xinjiang, care a dispărut în China în aceasta vară, potrivit presei locale şi Biroului Internaţional Kazah pentru Drepturile Omului.

"Alimnour Turganbai nu s-a mai întors de trei luni", a declarat persoana din videoclip.

China este acuzată că a reţinut peste un milion de uiguri şi alţi membri ai minorităţilor musulmane, inclusiv kazahi, în tabere din această regiune situată în nord-vest, ca parte a unei campanii pe care ONU a descris-o drept o posibilă "crimă împotriva umanităţii".

Beijingul neagă aceste acuzaţii, susţinând că politicile sale au eradicat extremismul religios din Xinjiang şi au favorizat dezvoltarea economică în această regiune.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri