Aproximativ 150 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor care vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre FCSB şi 'Poli' Iaşi ce va avea loc miercuri, începând cu ora 21,45, pe stadionul 'Arena Naţională' din Capitală.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 20,15, doar pe bază de bilete sau invitaţii. Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) transmis AGERPRES.
Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, aşadar spectatorii nu au voie să deţină sau să introducă în stadion astfel de obiecte.
"Spectatorilor le este interzis să staţioneze pe scările care delimitează sectoarele din stadion, să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă", se arată în comunicat.
Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă.
Aproximativ 150 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la meciul FCSB și Poli Iași
Explorează subiectul
Articole Similare

26
Olimpiu Moruțan, după debutul la Rapid: Chiar sunt fericit că am revenit în țară, sper să joc din ce în ce mai bine
26

19
Lindsey Vonn, selecţionată oficial în echipa SUA pentru JO de iarnă la 41 de ani. Este a cincea participare la Olimpiadă
19

18
Adrian Mihalcea: 'E greu de digerat, dar continuăm această muncă. Nu e nimic terminat'
18

35
Costel Gâlcă îl laudă pe Moruțan după victoria cu UTA Arad. Rapid a urcat pe locul doi în Superliga
35

10
Luptă pentru calificarea în fazele eliminatorii ale Eurocup. U-BT joacă miercuri la BAXI Manresa
10

29
CS Rapid Bucureşti, noul lider al Ligii Naţionale
29

22
Rapid a revenit după ce a fost condusă cu 1-0 și a învins-o pe UTA
22

33
Echipa lui Marius Şumudică, învinsă de Al Ittihad
33

101
Costel Pantilimon recționează după ce Târnovanu a fost scos din poarta celor de la FCSB
101

37
Ovidiu Ionescu, cel mai titrat jucător de tenis de masă, dezvăluie în ce oraș nu-și dorește să mai joace
37

92
MM Stoica intervine după vizita lui Gigi Becali la baza din Beceni: 'Sunt vinovat pentru că nu am găsit un mijloc de comunicare'
92

5.859
Doliu în sportul românesc. O tripla campioană mondială s-a stins din viață
5.859

49
Juan Carlos Ferrero, alături de un jucător de golf, după despărţirea de Carlos Alcaraz
49

















Comentează