Aproape 100 de irakieni au fost returnaţi din Lituania în Irak, pe calea aerului, la finalul săptămânii trecute, a anunţat luni Ministerul de Interne lituanian, citat de dpa.
Zborul de la Vilnius la Bagdad şi Erbil (nordul Irakului), primul zbor charter de acest fel, a transportat 98 de irakieni care intraseră ilegal în Lituania trecând frontiera dinspre Belarus, conform agerpres.
Ministerul de Interne lituanian a insistat că repatrierea s-a desfăşurat cu consimţământul irakienilor aflaţi la bord.
Ministrul de interne Agne Bilotaite a evocat un ''eveniment istoric'', iar ministrul de externe Gabrielius Landsbergis le-a mulţumit Uniunii Europene şi Irakului pentru contribuţiile lor în timpul crizei refugiaţilor din Belarus.
În ultimele luni, mii de migranţi proveniţi în general din Orientul Mijlociu au încercat să ajungă în ţări UE precum Polonia, Lituania şi Letonia prin trecerea graniţei dinspre Belarus.
Uniunea Europeană l-a acuzat pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că a orchestrat venirea refugiaţilor din regiuni de criză şi i-a încurajat pe aceştia să treacă frontiera intrând ilegal în UE.
Lituania a fost o ţintă importantă în această operaţiune, aproape 4.200 de migranţi intrând ilegal pe teritoriul său pentru a solicita azil. Începând din august 2021 poliţia de frontieră lituaniană respinge migranţii, iar cei sosiţi până atunci se află în cinci centre de primire, care în prezent adăpostesc 3.166 de persoane.
Autorităţile lituaniene oferă câte 1.000 de euro fiecărui migrant care acceptă să fie repatriat. Măsura este valabilă până la 20 ianuarie şi dacă va fi nevoie vor fi organizate zboruri charter suplimentare.
Aproape 100 de irakieni au fost returnaţi din Lituania în Irak: Repatrierea s-a desfăşurat cu consimţământul irakienilor
București
7°C
Articole Similare

88
Donald Trump ține să dea marele semnal, înainte de alegerile din Ungaria: Susținere fără menajamente pentru Viktor Orban
88

652
Un cunoscut influencer rus a murit după ce avionul său a fost doborât, confundat cu o dronă ucraineană
652

682
Marea Britanie permite americanilor să atace din bazele sale, dar nu-și expune cea mai vulnerabilă zonă: A fost deja vizată de Iran
682

846
Serviciile secrete din Rusia plănuiau o tentativă fake de asasinat asupra lui Viktor Orban: Voiau să-i câștige astfel alegerile (Washington Post)
846

29
Peste 300 de animale care trăiau într-un adăpost supraaglomerat și insalubru din California au fost salvate
29

2.068
Iranul a început să schimbe strategia și acum aplică politica ”ochi pentru ochi”, unul dintre cele mai importante principii ale șiiților
2.068

1.924
VIDEO Pensionar, obligat să muncească din cauza pensiei mici, alături de soție: Livratorul de mâncare a strâns aproape 1 milion de euro în câteva zile
1.924

1.833
G7 reacţionează la escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. Iranul trebuie să pună capăt imediat şi necondiţionat atacurilor nejustificate
1.833

3.283
VIDEO Israelul se răzbună după marele atac al Iranului: Atac puternic asupra unui punct strategic din Teheran
3.283

34
California va inaugura cel mai mare pod pentru animale sălbatice din lume
34

932
Caz cu implicații majore în SUA: Femeie acuzată de crimă după ce a luat o pastilă pentru avort
932

1.475
Orban acuză Bruxelles-ul și Kievul că încearcă să-i schimbe guvernul la alegeri și vorbește despre „moartea democrației europene”
1.475

4.382
Acuzații grave la adresa Ungariei: Ministrul de Externe este acuzat că ducea informațiile din ședințele UE direct la Moscova
4.382
















Comentează