Facebook renunţă la aplicaţia "Moments" pentru organizarea fotografiilor, la peste trei ani după lansarea acesteia, informează vineri Press Association preluată de Agerpres
Acest serviciu online, utilizat pentru stocarea fotografiilor din telefon şi conceput pentru a facilita crearea albumelor foto de către utilizatori, va fi închis la nivel mondial pe 25 februarie.
Nu este foarte clar motivul care a determinat Facebook să retragă "Moments", deşi este posibil ca decizia să fi fost luată ca urmare a unei popularităţi insuficiente a aplicaţiei.
Decizia nu este una ieşită din comun, compania obişnuind să închidă aplicaţiile mai puţin folosite şi să lanseze ocazional altele noi, precizează Press Association. Anul trecut, compania americană a suspendat trei dintre aplicaţiile sale, inclusiv "Moves", un serviciu de fitness.
"Încheiem suportul pentru aplicaţia Moments, pe care am lansat-o iniţial ca un spaţiu în care oamenii să-şi salveze fotografiile", a anunţat unul dintre managerii Facebook, Rushabh Doshi.
"Ştim că fotografiile pe care oamenii le distribuie sunt importante pentru ei, aşa că vom continua să oferim modalităţi de salvare a amintirilor în cadrul aplicaţiei Facebook", a precizat reprezentantul companiei.
Potrivit paginii Google Play, aplicaţia "Moments" a fost instalată de peste de 50.000.000 de ori pe dispozitive Android.
Utilizatorii aplicaţiei au primit un mesaj prin care au fost informaţi că "aplicaţia Moments nu va mai fi disponibilă după 25 februarie".
"Ştim că fotografiile şi videoclipurile sunt importante, aşa că am realizat modalităţi prin care le puteţi exporta şi păstra", se menţionează în mesaj.
Utilizatorii pot opta să-şi exporte "momentele" în albume private pe profilul lor de Facebook sau să le descarce în dispozitivele pe care le folosesc, a asigurat reţeaua de socializare.
Aplicaţia gratuită "Moments" oferă utilizatorului opţiunea de a pune la dispoziţia prietenilor săi fotografiile în care apar şi aceştia şi, în acelaşi mod, utilizatorul va avea acces la fotografiile prietenilor în care apare şi el. Această aplicaţie permite utilizatorilor să-şi creeze grupuri pentru a sincroniza trimiterea, în mod privat, a anumitor fotografii unor prieteni. Aplicaţia foloseşte aceeaşi tehnologie de recunoaştere facială utilizată de Facebook
Aplicaţia Moments pentru organizarea fotografiilor nu va mai fi folosită de facebook
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

804
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
804

1.224
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.224

597
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
597

866
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
866

1.103
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.103

93
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
93

1.564
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.564

961
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
961

2.967
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.967

53
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
53

86
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
86

6.462
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.462

2.297
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.297














Comentează