Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat campania de plată a sumelor cuvenite cu titlul de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020, în valoare totală de 44,63 milioane lei, pentru un număr de 35.201 beneficiari, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri sunt returnate în contul agenţiei din diverse motive obiective, Agenţia poate relua plata acestora în termen de 3 ani de la data limită anuală de plată (30 noiembrie al fiecăruia an), subliniază reprezentanţii instituţiei.
Conform art. 10 alin (2) din Ordinul MADR nr. 1271/2005 cu modificările şi completările ulterioare, în cazul decesului rentierului, moştenitorii vor încasa renta cuvenită rentierului, pe baza următoarelor acte doveditoare: cerere a moştenitorului pentru plata datorată până la data decesului rentierului agricol; certificatul de deces al rentierului (copie şi original); carnetul de rentier în original; copie BI/CI al moştenitorului/a celui care face cererea pentru plata ultimei rente aferente rentierului decedat (copie şi original); certificat de calitate de moştenitor /certificat de legatar/certificatul de moştenitor (copie şi original). În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori se depune şi o împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole (copie şi original).
Sumele plătite către beneficiari şi returnate în contul APIA de către bănci/Poşta Română sunt postate pe site-ul APIA. Pentru aceste cazuri, beneficiarii/moştenitorii de drept ai rentierilor decedaţi, în funcţie de motivul returnării sumei, vor clarifica cauza returnării sumei cu Centrul judeţean al APIA sau al Municipiului Bucureşti unde s-a vizat carnetul de rentier.
APIA a finalizat campania de plată a sumelor cuvenite cu titlul de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020, în valoare totală de 44,63 milioane lei
București
7°C
Articole Similare

16
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
16

66
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
66

43
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
43

86
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
86

55
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
55

344
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
344

29
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
29

111
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
111

15
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
15

30
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
30

25
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
25

57
Naftogaz din Ucraina a declarat că o instanță elvețiană a respins cererea Gazprom privind plata a 1,4 miliarde de dolari
57

37
Analiștii reevaluează estimările prețului petrolului, în contextul în care conflictul din Iran perturbă piețele
37
















Comentează