Un acord a fost încheiat vineri seara între Moulin Rouge şi moştenitorii poetului francez Jacques Prévert pentru a salva apartamentul acestuia, ameninţat de un proiect de extindere a celebrului cabaret parizian, în inima emblematicului cartier Montmartre, informează AFP.
"Sunt mulţumită. Apartamentul va fi salvat, este un pas uriaş", a declarat pentru AFP Eugenie Bachelot-Prévert, nepoata poetului şi scenaristului, după o întâlnire cu conducerea Moulin Rouge.
Cabaretul a anunţat, la rândul său, într-un comunicat, că a decis "să co-construiască împreună o soluţie în jurul a două proiecte", scrie Agerpres.
Jacques Prévert, a cărui operă a fost tradusă în mai multe limbi şi continuă să fie studiată la orele de franceză în numeroase ţări, a locuit peste 20 de ani pe Cité Véron, o fundătură îngustă mărginită de viţă-de-vie, situată în spatele aripilor celebrului cabaret, înainte de a se stabili în Normandia (nord-vest), cu puţin timp înainte de moartea sa, în 1977, la vârsta de 77 de ani.
Controversa nu a încetat să ia amploare în ultimele săptămâni în jurul proiectului de extindere a Moulin Rouge, menit să readucă la viaţă scena legendarei Mistinguett din "anii nebuni".
Pentru a-l duce la capăt, cabaretul decisese în septembrie să nu mai reînnoiască contractele de închiriere pentru apartamentele poetului Jacques Prévert şi ale scriitorului Boris Vian, pe care le deţine din 2009, şi pe care sala Mistinguett le înglobase.
"Toate părţile implicate se vor reuni periodic pentru a studia modalităţile de integrare a moştenirilor lui Prévert şi Boris Vian în proiectul Mistinguett, cu scopul de a valorifica întreaga istorie a Moulin Rouge", a adăugat cabaretul în comunicat.
Eugenie Bachelot-Prévert s-a declarat încântată că "presiunile" au făcut Moulin Rouge "să dea înapoi", invocând efectele unei petiţii, ale unei scrisori deschise şi ale implicării unor responsabili din lumea culturală şi politică, inclusiv ai primăriei Parisului, "bine preluate de presă".
Moulin Rouge a afirmat la rândul său că "nu a fost niciodată luată în calcul distrugerea apartamentelor", martore ale istoriei culturale şi literare a capitalei Franţei, contrar unor "informaţii eronate".
O întâlnire ar urma să aibă loc în ianuarie între conducerea cabaretului şi reprezentanţii moştenitorilor lui Boris Vian.
Moştenitoarea lui Prévert intenţionează să transforme în muzeu apartamentul, care păstrează biroul scriitorului, vechiul său telefon, sufrageria şi micile sale tablouri. "Toată memoria bunicului meu este aici", a rezumat Eugenie Bachelot-Prévert.





























Comentează