Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, în vizită în Israel şi în teritoriile palestiniene, a salutat luni, în timpul unei întrevederi la Ierusalim cu preşedintele israelian, acordul dintre Israel şi Turcia ca fiind un 'semnal de speranţă' pentru tot Orientul Mijlociu, informează AFP.
Ban Ki-moon vede în anunţul privind normalizarea relaţiilor turco-israeliene 'un important semnal de speranţă pentru stabilitatea regiunii', după ce cele două ţări şi-au oficializat normalizarea relaţiilor, după şase ani de la un asalt israelian asupra unei nave turce ce încerca să spargă blocada asupra Fâşiei Gaza, asalt în care au fost ucişi zece cetăţeni turci. Într-un discurs susţinut la reşedinţa preşedintelui israelian Reuven Rivlin, Ban a evocat, de asemenea, conflictul israeliano-palestinian şi recentele violenţe sângeroase în Israel şi în teritoriile ocupate care, începând din octombrie, au ucis peste 200 de palestinieni şi în jur de 30 de israelieni. 'Atacurile cu cuţit, cu bombă şi focurile de armă nu vor aduce nimic, pentru că violenţa nu este niciodată o soluţie', a spus Ki-moon.
El a pledat din nou pentru o soluţie cu două state, israelian şi palestinian, care trăiesc în pace unul lângă altul, 'singura opţiune viabilă pentru a evita un conflict fără sfârşit şi a realiza aspiraţiile legitime ale celor două popoare'. Pentru că, a estimat Ban, 'cei aproape 50 de ani de ocupaţie au avut un impact devastator asupra vieţii palestinienilor, au subminat speranţele privind o soluţie paşnică la conflict şi nu au asigurat securitatea israelienilor', conform Agerpres.





























Comentează