În 2019, Rareș Bogdan, nou venit în politică, promitea cu entuziasm că PNL va elimina pensiile speciale „în primele 30 de zile” de la preluarea guvernării. Declarația sa a captat rapid atenția unui electorat epuizat de inechități și privilegii nemeritate. Și totuși, la câțiva ani distanță, pensiile speciale nu doar că n-au fost eliminate, ci au devenit o temă reluată ciclic în discursul politic, în special în anii electorali.
Astăzi, în prima săptămână de campanie electorală, Crin Antonescu, candidat la prezidențiale, anunță depunerea unui proiect de lege care prevede pensionarea la 65 de ani pentru magistrați. Sprijinul promis al coaliției de guvernare oferă inițiativei greutate politică, dar întrebarea esențială rămâne: asistăm la începutul unei reforme autentice sau la o nouă coregrafie electorală?
Promisiune electorală sau reformă reală
Promisiunea lui Rareș Bogdan, devenită între timp emblematică pentru așteptările trădate, arată cât de complicat este să schimbi un sistem chiar dacă ești la putere. „Lovitura de ciocan” anunțată în 2019 s-a transformat într-o serie de gesturi prudente, lipsite de coerență, întârziate de frică sau interese. Fiecare încercare de reformă a fost urmată de obiecții juridice, sesizări la Curtea Constituțională și justificări în numele „independenței justiției” sau al „drepturilor câștigate”.
Pe acest teren instabil vine acum propunerea lui Crin Antonescu. E, fără îndoială, un gest cu miză politică serioasă, dar fără o arhitectură juridică solidă și o voință politică durabilă, riscă să urmeze același traseu previzibil: invalidare, justificări și lamentații. „Am vrut, dar nu ne-au lăsat” – o replică devenită deja clasică în teatrul politic autohton, mai ales într-un context în care încrederea publică în instituții s-a erodat masiv după anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.
Într-o țară în care milioane de pensionari se descurcă greu cu venituri minime, pensiile speciale rămân o provocare morală greu de ignorat. Politicienii cunosc perfect potențialul electoral al subiectului. Crin Antonescu pare să mizeze tocmai pe această sensibilitate: vine cu o temă populară, într-un moment bine ales, dintr-o poziție susținută de guvern. Imaginea e bine construită: un prezidențiabil hotărât să taie un nod gordian al inechității.
Dar orice reformă aplicată brutal, fără dialog real cu sistemul vizat – în acest caz, cu magistrații – riscă să aibă un efect de bumerang. Reacțiile ar putea fi dure: proteste, boicoturi, blocaje în instanțe, poate chiar intervenții internaționale. Reforma nu poate fi impusă din vârful tribunei, ci negociată și implementată cu inteligență politică și respect pentru echilibrul instituțional. Pensiile speciale nu dispar prin declarații și proiecte de campanie. E nevoie de consecvență, curaj și mai ales de un cadru legislativ temeinic.
Între reformă și teatru electoral
Promisiunile făcute în 2019 (n.red - de Rareș Bogdan) și reluate astăzi de Crin Antonescu în plină campanie electorală nu pot fi ignorate – ele reflectă o lipsă de continuitate și o memorie politică extrem de selectivă.
Reforma pensiilor speciale ar putea fi una dintre cele mai profunde transformări ale României sau doar o altă manevră electorală al unui candidat la prezidențiale. Diferența o va face nu retorica, ci felul în care va fi scrisă legea, votată în Parlament și aplicată, fără excepții și fără compromisuri de culise.
Până atunci, electoratul rămâne într-o postură familiară: spectator la o piesă jucată de actori cunoscuți, cu decoruri reciclate și un final care, din păcate, pare scris dinainte.
Comentează