Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi transportat de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal, a anunţat sâmbătă Biroul de presă al Casei Majestăţii Sale.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbăta viitoare, după scurta ceremonie religioasă şi militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală.
Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional.
De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa.
"Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal", precizează sursa citată.
Regele Mihai I va reveni pentru ultima oară în România săptămâna viitoare, când sunt programate ceremoniile funerare ale fostului suveran.
* Conform programului anunţat de Casa Regală, miercuri, 13 decembrie, la ora 11,00, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale.
* Miercuri, 13 decembrie, la ora 14,00, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia.
* De la ora 14,00 la ora 15,00 vor putea transmite condoleanţe instituţia Preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentelor celor două ţări; între 15,00 şi 16,00 - reprezentanţii instituţiilor statului (centrale şi locale), de la ora 16,00 la ora 17,00 - reprezentanţii corpului diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai organizaţiilor internaţionale, iar între orele 17,00 şi 18,00 - reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.
* În aceeaşi zi, miercuri, 13 decembrie, la ora 18,00, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 - 53), unde va ajunge la ora 20,30.
* Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Regelui vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între orele 21,00 şi 24,00, joi, 14 decembrie, între orele 8,00 şi 22,00, şi vineri, 15 decembrie, între orele 8,00 şi 22,00.
* În ziua de sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10,30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.
* La ora 10,55, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară.
* La ora 11,15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional.
* De la ora 11,25 la ora 12,15, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Piaţa Unirii - Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12,30 la ora 14,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare.
* La ora 14,00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Arcul de Triumf - Şos. Kiseleff - Şos. Bucureşti-Ploieşti. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.
Casa Regală precizează că sâmbătă, 16 decembrie, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş la o oră ce va fi anunţată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş. Casa Regală urmează să anunţe şi ora la care va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş, care va fi o ceremonie privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment.
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al Casei Regale: Ceremonie funerară în Bucureşti
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

886
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
886

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.085
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.085

4.066
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.066

5.533
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.533

1.896
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.896

3.759
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.759

2.429
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.429

2.501
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.501

3.061
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.061

2.261
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.261

216
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
216

1.918
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.918














Comentează