Antrenorul echipei Inter Miami, Javier Mascherano, a revenit asupra vizitei sale la Casa Albă împreună cu jucătorii din Florida. Deşi preşedintele american Donald Trump a ţinut un discurs lung în cadrul ceremoniei, jucătorii se aşteptau mai ales să discute despre fotbal, conform news.ro.
„Am respectat pur şi simplu protocolul, o tradiţie conform căreia echipa campioană este primită la Casa Albă”, a explicat el.
Această recepţie, prezidată de Donald Trump, avea ca scop sărbătorirea titlului de campioană a MLS câştigat de clubul din Florida, o vizită larg mediatizată în întreaga lume. Şi dacă preşedintele american s-a lungit în discursul său, Mascherano asigură că acest lucru nu era prevăzut: „Credeam că vom vorbi despre fotbal...”.
Mascherano a precizat, de asemenea, că această vizită era planificată de mult timp, coincidând cu prezenţa echipei în regiunea Washington: „Era planificată de mult timp pentru săptămâna în care urma să jucăm aici, la Washington. Am stat acolo câteva ore, am vizitat puţin Casa Albă, nu prea mult, doar cât am putut”, a declarat antrenorul argentinian, înainte de a adăuga: „Contactul cu preşedintele Trump s-a limitat la ceea ce s-a văzut la televizor”.





























Comentează