Tânărul partid antieuropean german Alternative für Deutschland (AfD) şi-a făcut duminică intrarea în parlamentul regional din Hamburg (nord), o premieră într-un Land din vestul ţării, potrivit proiecţiilor difuzate de televiziunea publică, relatează AFP şi Reuters.
Cu aproximativ 47% din voturi într-un scrutin regional, Partidul social democrat (SPD) la putere acolo a fost reales lejer în acest mare oraş-port (al doilea mare oraş al ţării cu 1,8 milioane de locuitori), unul din bastioanele sale istorice, chiar dacă pierde majoritatea absolută şi va trebui să guverneze cu Verzii (circa 12%). În schimb, conservatorii (CDU) cancelarului Angela Merkel au suferit o înfrângere istorică cu doar 16% din voturi (în scădere cu 6 puncte în raport cu 2011), cel mai slab scor la Hamburg de după război.
AfD, care militează pentru desfiinţarea monedei unice europene şi a adoptat o linie dură asupra imigraţiei, era creditat, duminică seară, cu 6% din voturi în scrutinul local din acest oraş-stat, potrivit proiecţiilor canalului ZDF, peste pragul de 5% necesar pentru a obţine locuri.
Partidul creat acum doi ani în urma crizei euro îşi confirmă ascensiunea rapidă în peisajul politic german, după ce anul trecut a intrat în trei parlamente regionale din estul ţării (Brandenburg, Turingia şi Saxonia).
"Suntem foarte mulţumiţi de acest rezultat, este a patra oară când intrăm într-un parlament regional", a salutat preşedintele partidului, Bernd Lucke, un fost profesor de economie la Universitatea din Hamburg.
Acest partid eurosceptic exploatează din plin nemulţumirea contribuabililor germani convinşi că sunt "vaca de muls" a Europei şi condamnaţi să plătească pentru ţările din Sud în criză.
Descris adesea ca populist, AfD a adoptat poziţii foarte conservatoare în materie de familie sau de imigraţie. Unii aleşi au pledat pentru o apropiere de mişcarea islamofobă Pegida, care a mobilizat timp de mai multe săptămâni mii de manifestanţi în zilele de luni la Dresda (Saxonia), înainte de declinul ei.
Cu toate acestea, Angela Merkel rămâne extrem de populară în Germania şi experţii
au avertizat înaintea votului că rezultatul nu ar trebui să fie văzut ca o reflectare a stării de spirit naţionale, notează Reuters.AGERPRES
Antieuropenii intră pentru prima dată într-un parlament regional din vestul Germaniei
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

124
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
124

7.732
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
7.732

180
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
180

6.768
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
6.768

2.813
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.813

2.870
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.870

836
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
836

109
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
109

2.008
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
2.008

1.489
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.489

1.727
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.727

203
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
203

33
Oficialii europeni cer prudență în politica monetară BCE pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu
33

















Comentează