Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate de către 3 agenţi de poliţie, relevă un comunicat.
"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 544.498 Lei (aprox. 137.105 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către Valentin Titus Muntean, agent de poliţie de frontieră în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, în perioada 24 august 2002 - 31 decembrie 2010", informează ANI.
Potrivit sursei citate, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Valentin Muntean în perioada 24 august 2002 - 31 decembrie 2010.
De asemenea, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 551.575 lei (aprox. 152.369 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Hristache Trofin şi Gabriela Irenne Trofin, agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în perioada exercitării funcţiei publice.
"Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Hristache Trofin şi Gabriela Irenne Trofin în perioada exercitării funcţiei publice", se arată în comunicatul ANI.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, adaugă ANI.
ANI: Trei agenţi de poliţie, averi nejustificare de sute de mii de euro
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

253
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
253

1.411
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
1.411

377
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
377

1.293
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.293

61
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
61

1.137
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.137

4.258
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.258

5.667
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.667

1.922
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.922

3.790
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.790

2.463
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.463

2.532
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.532

3.237
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.237















Comentează